Dennis Man (26 de ani) traversează o perioadă de coșmar la Parma.
Italienii nu au avut milă de Dennis Man
Ieșit complet din formă în momentul de față, Dennis Man și-a pierdut și statutul de titular la Parma sub comanda lui Cristi Chivu. În ultimul meci, internaționalul român a ratat o ocazie rarisimă contra lui Como, deși se afla în fața porții goale.
Chiar dacă Chivu l-a apărat în fața tuturor, Man a fost desființat de presa din Italia.
„Intrarea lui Dennis Man împotriva lui Como este un exemplu de manual despre ‘cum să nu intri într-un meci de fotbal’. De arătat elevilor de școală. Și să te gândești că, Chivu, înaintea meciului Parma-Como, spusese că salvarea cruciaților depindea de jucători precum românul.
În schimb, Man a intrat pe teren aproximativ 10 minute, suficient cât să rateze cel mai ușor gol – și o altă ocazie de aur – și să-l facă pe antrenorul său să sufere prima înfrângere de când a moștenit banca de la Pecchia. În prelungiri a avut două ocazii clare pe conștiință care ar fi putut schimba soarta meciului„, au scris italienii.
Forma lui Dennis Man este îngrijorătoare și pentru Mircea Lucescu. Zilele trecute, selecționerul României a fost în vizită la Parma și a discutat personal cu fotbalistul, în condițiile în care urmează o dublă importantă pentru prima reprezentativă peste aproximativ o lună.
Cristi Chivu a sărit în apărarea lui Dennis Man
„Man este un jucător care are nevoie să fie ajutat mental, nu trece printr-o perioadă ușoară, dar nu este simplu pentru nimeni într-o astfel de situație.
Ca echipă nu avem ce să-i reproșăm, îi vedem atitudinea la antrenamente și în afara terenului. Dacă au fost ceva probleme la început, el a înțeles apoi și s-a încadrat în grup. Știm cât de important este, calitatea lui poate face diferența în această echipă, a demonstrat-o și astăzi.
Nu a fost ușor să facă ce a făcut el în această situație. Este adevărat că nu a marcat, dar a dat ceea ce poate da cineva ca el la Parma sau chiar în echipe mai mari.
Îl voi apăra până la moarte, nu pentru că suntem compatrioți, ci pentru că are foarte multă calitate și această echipă are nevoie de ea, mai ales în acest moment al sezonului.
M-am bucurat să îi văd pe coechipierii săi îmbrățișându-l și mergând cu el la peluză, am văzut o reacție bună din partea Curva Nord. Avem nevoie de Man la fel de mult ca de oricine pentru a atinge obiectivul.
În mintea mea, am vrut să joc cu Man, dar nu știam cum va reacționa publicul și nu am vrut să pun în pericol încrederea grupului. Dacă stadionul îl huiduie pe Man, afectează echipa. Dar publicul a fost minunat, nu am avut încredere în ei. Atmosfera influențează alegerile, mergi mai departe, te uiți la ce ai făcut și ne vom uita la următorul meci.
Am putea veni să plângem aici, la conferință, dar nu voi face niciodată asta. Eu merg înainte cu capul sus spre destin, gândindu-mă la meseria mea. Mă gândesc la ceea ce pot controla: echipa, jocul și alegerile pe care le fac. În fotbal 1+1 nu fac 2”, a spus Cristi Chivu la conferința de presă.