Cum s-a apărat Elias Charalambous după atacurile din ultima perioadă

Deși este antrenor principal la FCSB deja de mai bine de doi ani, Elias Charalambous încă nu se exprimă în limba română în spațiul public, motiv pentru care el a fost criticat recent.

Elias Charalambous, criticat pentru faptul că încă nu se exprimă în limba română: „Nu cred că e la fel de grea ca mandarina”

„Vreau să-l rog și eu pe Elias Charalambous să învețe limba română. Serios, e de atâta timp în România și încă nu vorbește limba română. Spune aceleași lucruri de fiecare dată, le tot repetă și cred că ar putea face asta și în română fără probleme.

O să traduc ce a spus, nu a făcut nimic altceva decât să-și laude jucătorii întruna. Putea face asta foarte bine și în română. Nu cred că e la fel de grea ca mandarina”, a spus de exemplu la un moment dat jurnalistul Radu Naum de la Digi Sport.

Acum, întrebat în mod direct în legătură cu această chestiune, tehnicianul cipriot a explicat că nu se simte încă foarte stăpân în ceea ce privește comunicarea în limba română, astfel încât se teme ca unele dintre mesajele sale să nu fie înțelese greșit, acesta fiind motivul pentru care preferă să dialogheze în engleză.

Cum a explicat antrenorul cipriot de la FCSB acest fenomen: „Vreau să fiu sută la sută sigur pe ceea ce spun”

De asemenea, el a mai punctat cu această ocazie și că a luat la un moment dat lecții în acest sens, pe care însă le-a abandonat destul de rapid, exprimându-și de altfel acum și regretul față de acest fapt.

„Da, am fost la cursuri, dar m-am oprit destul de repede… Am căutat scuze. Nu am avut timp, dar mereu avem timp… M-am oprit, dar, ca să fiu sincer, vreau să mă apuc iar.

Pentru mine, nu pentru alţii. Înţeleg limba, vorbesc limba, dar nu îmi place să o vorbesc în presă pentru că vreau să fiu 100% sigur pe ceea ce spun.

Şi dacă nu spui ceva, o să pună lucrurile într-un fel diferit. Dar, şi dacă o să mă simt 100% pe ceea ce spun, probabil tot în engleză voi vorbi”, a spus Elias Charalambous, citat de digisport.ro.

Recent, fostul fundaș stânga, inclusiv de la FC Vaslui, a devenit cel mai longeviv antrenor din istoria celor de la FCSB, adică din 2003, momentul în care clubul roș-albastru a fost preluat de către Gigi Becali, iar ulterior a pierdut denumirea de Steaua București.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare