Brânza lui Gigi Becali l-a făcut mare! George Simion a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale

George Simion, politicianul susținut până de curând inclusiv de Gigi Becali, a câștigat destul de detașat primul tur al alegerilor prezidențiale din România.

Președintele partidului AUR a fost creditat în primă fază în exit-poll-ul realizat de Avangarde cu 30% din voturi, în vreme ce în analiza făcută de CURS el a avut chiar 33.1% din sufragiile exprimate.

Gigi Becali s-a dezis de George Simion, iar acum președintele AUR a intrat de pe primul loc în turul 2 al alegerilor prezidențiale

Pe locurile 2 și 3 s-au clasat Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR, și Nicușor Dan, candidat independent, cu 22.9%, respectiv 20.9%, în baza datelor furnizate de CURS, în vreme ce în raportul Avangarde ambii au fost cotați în primă fază la 23%.

Trebuie precizat însă că este vorba despre exit-poll-urile realizate la ora 19:00, iar aceste analize sociologice nu includ încă și voturile exprimate de cetățenii români din afara țării.

Chiar și în aceste condiții însă, este deja totuși destul de clar că George Simion a intrat în turul 2, iar lupta pentru marea finală se poartă între Antonescu și Nicușor Dan.

Revenind la Gigi Becali, după cum s-a notat deja, patronul de la FCSB a fost un susținător frenetic al lui Simion până la un anumit moment, când omul de afaceri s-a opus susținerii lui Călin Georgescu de către partidul AUR în turul 2 al alegerilor de la finalul anului trecut, care nu s-au mai organizat în cele din urmă, din motive cunoscute foarte bine.

Finanțatorul campioanei României la fotbal chiar a fost membru al formațiunii respective, pe care a împrumutat-o cu sume importante, și a obținut un mandat de deputat candidând pe listele acestui partid.

Doar că ulterior, fapt amintit ceva mai sus, el s-a certat cu George Simion din cauza lui Georgescu în principal și a anunțat la un moment dat că a decis să părăsească atât AUR, cât și grupul parlamentar constituit de această formațiune politică.

Cadoul inedit de nuntă făcut de patronul de la FCSB față de politician

Apoi, au apărut în spațiul public mai multe polemici între cele două părți, legate inclusiv de finanțarea lui Becali, întrucât s-a spus că el ar fi sponsorizat partidul chiar și cu bani scoși din conturile clubului FCSB, chestiune interzisă în primul rând de regulamentul FIFA, dar mult mai cunoscut și mediatizat a fost acel scandal referitor la brânza pe care omul de afaceri i-a oferit-o politicianului cu ocazia nunții sale desfășurate în urmă cu ceva timp.

„Trei tone, că n-a ajuns. Am mai comandat o tonă. Prima dată au fost două și apoi i-am mai trimis o tonă, trei tone de brânză.

Îi spun George, chiar dacă a avut el obrăzniciile care le-a avut, eu tot parcă vreau să-i spun George, știi…

Adică parcă tot nu mi-e străin, deși o să-i dau vreo două-trei smetii. El, George, are o putere de muncă ieșită din comun. Și este și foarte deștept. De asta nu mă dezic, dar numai că problema e că…

Vezi, când ai multă inteligență și o mai combini cu viclenia, poate să nască monștri”, a spus Gigi Becali la B1 TV la momentul respectiv.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare