Mihai Leu, fostul campion mondial la box, traversează de câteva zile momente extrem de delicate din punctul de vedere al stării sale de sănătate.
Soția lui Mihai Leu a oferit ultimele detalii referitoare la situația lui medicală
După cum se știe deja destul de bine, totul a început în 2014, atunci când el a fost diagnosticat cu cancer la colon. Dacă în primă fază a reușit să câștige acea bătălie, din nefericire în decembrie 2024 boala a recidivat și astfel a fost nevoie ca fostul pugilist să fie operat din nou de urgență.
„Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și că mi-ați transmis energia voastră pozitivă. Din păcate, în urmă cu o lună, într-un spital privat din București, la o banală înlocuire a unui stent la rinichi, am ajuns în situația în care șansele mele de supraviețuire erau aproape de 0.
Familia a cerut transferul de urgență la Institutul Clinic Fundeni, iar acum sunt bine datorită domnului profesor Irinel Popescu și al echipei sale. Cu ajutorul lor, sunt în viață acum și mă recuperez. O să vă țin la curent și sper să vă aduc numai vești bune. Al vostru, Mihai Leu”, a fost mesajul transmis de fostul pugilist în decembrie anul trecut.
Din acel moment situația lui s-a agravat treptat, iar apogeul în acest sens a fost atins pe data de 26 aprilie, atunci când, într-un caz de forță majoră bineînțeles, a trebuit ca Leu să fie transportat cu ajutorul unui elicopter SMURD de la Hunedoara, orașul său de reședință, la Spitalul Fundeni din București.
El a fost internat imediat direct la secția de Terapie Intensivă, iar ulterior s-a dispus de către personalul medical inclusiv sedarea lui pentru ameliorarea durerilor cumplite resimțite în momentele respective.
„L-au detubat, mai multe nu vă pot spune”
Miercuri, Dan Bobouțanu, primarul Municipiului Hunedoara, un apropiat al lui Mihai Leu, a oferit următoarele informații: „Mihai se află la Fundeni, la doctorul Irinel Popescu. Din păcate, cred că e în comă indusă. Ioan Andone e acolo, el știe mai multe. Ne ocupam de el cu ce-i trebuia de la spital, asistentă medicală etc. Dar, era acasă, am tot vorbit atunci cu el la telefon”.
Iar acum, în cursul zilei de joi, soția fostului mare sportiv, Anna, a anunțat că acesta a fost decuplat de către medici de la tubul de la Terapie Intensivă prin care i s-a asigurat până atunci pacientului o respirație cât de cât normală, indiciu că starea sa de sănătate începe să dea semne de ameliorare.
„L-au detubat pe Mihai. Este conștient și reușește să vorbească. Încă nu am vorbit cu medicii. Nu am alte detalii. Mai multe nu vă pot spune”, a spus Anna Leu, potrivit cancan.ro.
După retragerea din cariera de pugilist profesionist, Mihai Leu a început, relativ recent, un drum în alt sport, în postura de pilot de raliuri.