Cristi Chivu a făcut minuni la Parma, iar acum este dorit de un gigant din Serie A

Cristi Chivu este foarte aproape să salveze Parma de la retrogradarea din Serie A, la chiar prima sa experiență de antrenor la nivel de seniori.

În ultimele două etape, „cruciații” au învins Juventus pe teren propriu și au remizat pe terenul lui Lazio, după ce au condus la un moment dat chiar cu 2-0.

Cristi Chivu se descurcă excelent în prezent în Serie A, la Parma, și ar putea ajunge în viitorul apropiat chiar la AS Roma, fosta sa echipă din cariera de fotbalist

În mod evident, acest parcurs foarte bun, coroborat cu faptul că este vorba despre un tehnician care a fost și un fotbalist important în fotbalul italian, la AS Roma și Inter Milano, după cum se știe foarte bine, a făcut ca românul să ajungă deja în atenția unor echipe mult mai mari din Serie A în acest moment.

Potrivit jurnaliștilor de la calciomercato.it, Chivu ar putea fi o variantă mai mult decât de luat în seamă la finalul acestui sezon inclusiv pentru cei de la AS Roma, care urmează să se despartă atunci de Claudio Ranieri. El a reușit o adevărată minune în „Cetatea Eternă” în partea a doua a stagiunii în curs, dar și-a anunțat deja, din nou, retragerea din activitate în vară, din cauza vârstei înaintate.

Revenind, fostul căpitan al naționalei României ar fi dorit de conducerea clubului de pe „Stadio Olimpico” în cazul în care nu s-ar materializa alte variante luate în calcul în prezent pentru înlocuirea lui Ranieri, cum ar fi Gian Piero Gasperini sau chiar Carlo Ancelotti.

Suporterii s-ar putea opune însă unui astfel de scenariu

Pe de altă parte însă, există aici și o mare problemă, întrucât Cristi Chivu nu s-a despărțit chiar în cele mai bune condiții de AS Roma ca fotbalist, din cauza faptului că și-a forțat plecarea la Inter Milano în vara anului 2007.

Ulterior acestui moment, el a fost criticat în mod foarte dur de către suporterii echipei capitoline, iar apoi a răspuns prin intermediul unor declarații catalogate drept jignitoare de către fani.

Așadar, în cazul în care se va ajunge în cele din urmă într-un astfel de scenariu, este foarte posibil ca romaniștii să se opună vehement numirii lui Cristi Chivu în funcția de antrenor principal.

Iar, dacă oficialii clubului nu vor ține cont de această chestiune și îl vor aduce totuși pe român, există de asemenea șanse foarte mari ca el să fie extrem de hulit pe „Olimpico”, cel puțin în debutul eventualului său viitor mandat.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare