Rapid și FCSB, amendate după derby-ul din Giulești! Dan Șucu este obligat să scoată o sumă mare din buzunare

Derby-ul dintre Rapid și FCSB (1-2) a agitat apele în fotbalul românesc.

Rapid, amendată cu 16.875 de lei

La 3 zile după meciul din Giulești, Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat amenzile acordate celor de la Rapid și FCSB. Cele două cluburi au fost sancționate pentru incidentele din timpul disputei.

Pe lângă amenda primită de Rapid din partea Comisiei de Disciplină, Dan Șucu a mai fost penalizat și de Jandarmeria Capitalei cu 22.000 de euro.

FC Rapid 1923 vs. FC FCSB – Incidente – În temeiul art. 82.1 și 3.b, raportat la art. 83.2.c, cu aplicarea art. 54.2 din RD, se sancționează clubul FC Rapid 1923 cu penalitate sportivă de 16.875 lei.

În temeiul art. 82.2 și 3.b, raportat la art. 83.2.c, cu aplicarea art. 54.2 din RD, se sancționează clubul FC FCSB cu penalitate sportivă de 5.000 lei„, a transmis LPF.

Comunicatul Rapidului la o zi după meciul cu FCSB

Rapid nu a pierdut vremea după meciul cu FCSB și a lansat un comunicat dur. Oficialii clubului au reclamat maniera de arbitraj și au dat vina pe Gigi Becali pentru presiunile făcute asupra cavalerilor fluierului.

Totodată, Rapid a solicitat Comisiei Centrale a Arbitrilor să analizeze și să iasă cu o reacție publică după evenimentele din meciul de aseară.

„Dragi rapidiști,

Toți colegii noștri din cadrul clubului vi se alătură în a le mulțumi jucătorilor pentru dăruirea și determinarea de care au dat dovadă în meciul disputat aseară.

Din păcate, eforturile lor au fost umbrite de un arbitraj inacceptabil, părtinitor și profund nedrept. Până și cei mai constanți contestatari ai noștri s-au declarat revoltați de maniera scandaloasă în care a fost condus jocul. Fără echivoc, am fost furați!

Rezultatul final a fost viciat de decizii evident părtinitoare, favorizând o echipă adversă care, pe lângă prestația modestă de pe teren, a afișat un comportament lipsit de orice spirit sportiv.

Am sperat că arbitrii români, în anul 2025, nu mai cad pradă unor grupuri de presiune care, prin mahalagisme, invective sau invenții rău voitoare vor să-i deturneze de la scopul lor normal – acela de a fi corecți si echidistanți.

Nu putem sa pierdem din vedere totuși că unii dintre participanții la competiția sportivă de astăzi, în trecut, transportau valize cu bani prin țară pentru a cumpăra rezultate favorabile.

„Clubul nostru va continua să lupte pentru valorile sportului adevărat”

Trăim, din păcate, confirmarea amară că onestitatea, echilibrul și respectul față de competiție nu sunt suficiente pentru a beneficia de un arbitraj corect. Cei care aleg calea corectă sunt dezavantajați flagrant.

În aceste condiții, solicităm public Comisiei Centrale a Arbitrilor să analizeze cu maximă seriozitate prestația arbitrilor de la partida din Giulesti și să emită un punct de vedere oficial, clar și ferm.

Clubul nostru va continua să lupte pentru valorile sportului adevărat — onestitate, respect și fair-play — chiar și atunci când suntem nedreptățiți. Vom apăra întotdeauna clubul, jucătorii și suporterii noștri.”, este comunicatul Rapidului.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare