Ionuț Lupescu l-a desființat pe Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova, din cauza lipsei de performanță.
Ionuț Lupescu, atac dur la adresa lui Mihai Rotaru: „Nu face nimic de 10 ani la Universitatea Craiova!”
Ionuț Lupescu i-a reproșat lui Mihai Rotaru că se implică foarte mult la echipă, luând toate deciziile importante, dar fără succes în plan sportiv.
Universitatea Craiova nu a reușit să cucerească titlul, iar Ionuț Lupescu crede că vina îi aparține chiar patronului Mihai Rotaru.
„Omul care dă banii e administrator, președinte, antrenor, scouter, face transferuri. Iată că de 10 ani echipa nu face absolut nimic. Foarte modest pentru ceea ce ar putea face Craiova.
La Craiova e ceva… cu tot respectul pentru cei din Bănie, am avut coechipieri foarte buni din Oltenia, dar e un club care a câștigat ultima dată ceva în 1991, atunci când Steaua și Dinamo au vândut câte două echipe. De atunci nu au mai câștigat nimic”, a declarat Ionuț Lupescu, conform digisport.ro.
Mega-transfer făcut de Mirel Rădoi la Universitatea Craiova! Au bătut palma și urmează să ia o căruță de bani
Mirel Rădoi a dat lovitura la Universitatea Craiova și îl va aduce la echipă din sezonul viitor pe Denis Alibec.
Cariera lui Denis Alibec cunoaște un nou capitol important: începând cu sezonul următor, experimentatul atacant va îmbrăca tricoul Universității Craiova. Potrivit unor surse apropiate clubului oltean, Alibec urmează să semneze un contract valabil pentru următorii doi ani. În baza acestui angajament, el va beneficia de un salariu anual în valoare de 250.000 de euro.
Ajuns la vârsta de 34 de ani, fotbalistul își încheie în această vară colaborarea cu Farul Constanța, echipă antrenată de Gheorghe Hagi. În loc să-și prelungească șederea pe litoral, Alibec a ales să continue în Bănie, acolo unde speră să contribuie decisiv la cucerirea titlului, anunță Prosport. În palmaresul său, Alibec are deja două astfel de trofee: unul obținut cu Astra Giurgiu, celălalt cu Farul.
Pe parcursul actualei ediții de campionat, Alibec a demonstrat încă o dată că rămâne un jucător cu un impact ofensiv semnificativ. În cele 30 de apariții pentru Farul, acesta a înscris de 9 ori și a oferit 11 pase decisive, confirmându-și astfel statutul de jucător-cheie în atacul dobrogenilor.