S-a aflat ce fotbaliști importanți de la Sepsi Sfântu Gheroghe l-au vrut dat afară de la echipă pe Dorinel Munteanu.
Cei patru jucători care l-au decapitat pe Dorinel Munteanu la Sepsi. Numele surpriză de pe listă
Tensiunile apărute în vestiarul de la Sepsi au dus la o ruptură între antrenorul Dorinel Munteanu și o parte semnificativă a jucătorilor importanți din lot, conflict care a culminat cu demiterea tehnicianului.
Concret, nu mai puțin de patru dintre fotbaliștii cu experiență ai formației din Sfântu Gheorghe au avut poziții ferme împotriva modului în care Munteanu își exercita atribuțiile de antrenor.
Este vorba despre Cosmin Matei, Branislav Ninaj, Roland Niczuly și Florin Ștefan. Acești jucători au fost printre cei mai vocali în exprimarea nemulțumirilor, solicitând chiar, la un moment dat, demiterea tehnicianului, anunță digisport.ro.
Fotbaliștii au beneficiat de sprijinul lui Attila Hadnagy, directorul sportiv al echipei și cel care face legătura cu patronul Laszlo Dioszegi. Astfel, Dorinel Munteanu nu a avut nicio șansă de a mai rămâne la club, iar finanțatorul covăsnenilor a luat decizia radicală de a-l demite.
Sepsi i-a găsit înlocuitor lui Dorinel Munteanu! La un pas de retrogradare, Dioszegi a luat o măsură disperată
Sepsi i-a găsit înlocuitor lui Dorinel Munteanu, după ce tehnicianul a ajuns la o înțelegere cu Laszlo Dioszegi și va părăsi echipa.
Situația de la Sepsi Sfântu Gheorghe a devenit tensionată, după ce o parte importantă a jucătorilor i-au transmis patronului Laszlo Dioszegi că nu mai doresc să continue colaborarea cu Dorinel Munteanu.
Conducerea clubului a început deja să caute soluții pentru banca tehnică, iar numele aflat în fruntea listei este cel al lui Laszlo Csaba. Tehnicianul, în vârstă de 61 de ani, nu este o figură necunoscută pentru Sepsi, întrucât acesta a mai lucrat cu formația din Covasna în perioada mai – noiembrie 2019, lăsând atunci o impresie bună, anunță digisport.ro.
Cu toate acestea, rolul de antrenor principal ar urma să fie jucat formal de Csaba, însă de pregătirea efectivă a echipei s-ar ocupa Laszlo Kulcsar, actualul antrenor secund.
Această strategie este folosită deseori în fotbalul românesc atunci când cluburile trebuie să îndeplinească cerințele FRF privind licențierea antrenorilor, dar preferă să ofere libertate de acțiune unui alt antrenor.