Șumudică a refuzat să dea mâna cu Charalambous! Ce s-a întâmplat imediat după finalul meciului Rapid – FCSB

FCSB s-a impus cu 2-1 pe terenul Rapidului, în prima rundă din returul play-off-ului din Superliga.

Șumudică, întors de la vestiare de Charalambous

Chiar dacă au lucrat împreună la FC Vaslui, Marius Șumudică și Elias Charalambous nu mai sunt în cele mai bune relații. La finalul meciului Rapid – FCSB, antrenorul cipriot s-a dus către banca de rezerve a giuleștenilor pentru a da mâna cu omologul său, însă acesta din urmă s-a îndreptat către vestiare.

Apoi, Charalambous a insistat și a strigat către Șumudică, care, în cele din urmă, s-a întors. Antrenorul Rapidului a arătat cu degetul către poarta unde s-a apărat FCSB în repriza a doua, indicând, cel mai probabil, faza controversată în care giuleștenii au cerut penalty.

Elias Charalambous l-a bătut pe umăr pe Marius Șumudică și a plecat, iar antrenorul Rapidului a rămas mască în acel moment și a rămas blocat cu privirea.

Șumudică și Charalambous, protagoniștii unui moment tensionat

La finalul partidei din turul play-off-ului, Charalambous spunea că Șumudică i-a șoptit la ureche faptul că a jucat pentru CFR. Ulterior, tehnicianul Rapidului a ieșit la atac și a dezvăluit că nu face jocurile nimănui.

Mai mult, Șumudică l-a somat pe Charalambous să-și ceară scuze în mod public, lucru care nu s-a întâmplat până la urmă. Diseară, cei doi se vor întâlni din nou față în față și rămâne de văzut cum vor reacționa.

Am văzut niște mizerii și domnul Charalambous ar trebui să-și ceară scuze în momentul de față, fiindcă eu am multe defecte, dar nu sunt mincinos. Niciodată nu am spus că joc pentru CFR. Ar trebui să iasă public acum, mai ales datorită acestui rezultat și să-și ceară scuze.

Toți cei de la FCSB care au spus că Șumudică a zis o asemenea bazaconie. Am demonstrat azi, am fost la un pas să câștigăm. Șumudică este al Rapidului și nu joacă decât pentru Rapid. Niciodată nu o să-mi dezamăgesc părinții, suporterii și clubul pe care îl iubesc, eu nu o să fac mizerii niciodată.

Și atunci ar trebui să… Mucles (n.r.- tăcere) toți cei care vorbesc despre Rapid, că fac aranjamente. Mă gândeam, am avut o primă repriză proastă și mă gândeam la ce va urma”, a declarat Șumudică.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare