Dan Petrescu știe de ce rivala FCSB e principala favorită la titlu în România și în acest sezon al Superligii.
Dan Petrescu o consideră pe FCSB mare favorită la titlu și a explicat de ce: „De asta e pe primul loc!”
Concret, antrenorul de la CFR Cluj consideră că FCSB are o bancă de rezerve foarte bună, la aproape același nivel cu titularii, lucru care nu poate fi spus despre celelalte echipe ale Superligii.
„Poate de aceea FCSB este pe primul loc, are o bancă foarte importantă. Cu acești jucători am ajuns aici, sper ca mâine să facem un meci normal, dar să câștigăm. Spectacolul nu-ți aduce niciun trofeu. Cei de la Dinamo au un lot foarte bun, trebuie să recunoaștem, nu contează ce am făcut cu ei, știm că vor să câștige acest meci neapărat și noi la fel.
Dacă noi nu câștigăm acest meci, va fi foarte greu să avem pretenții la ceva. Doar la locul patru să ne gândim sau locul trei pentru Europa. Dacă iese bine, atunci suntem unde trebuie. Le-am spus la băieți astăzi că avem ghinionul de a juca cu o echipă care nu are nimic de pierdut. De pierdut avem doar noi, știm presiunea care este și sper să fiu inspirat, ca jucătorii să prindă o zi bună.
Sper să fim mai pragmatici , să jucăm la rezultat. Avem jucători foarte buni în atac ce au făcut diferența, sunt convins că la finalul sezonului o să avem cel mai bun atac, asta e clar, dar nu atacul îți câștigă campionate și trofee, asta o spun antrenorii mari. Nu ar fi rău să batem cu 5-4.
(n. r. dacă a ieșit Craiova din lupta la titlu) După meciul din seara asta (n. r. Rapid – FCSB) vom știi mai multe, dacă au ieșit sau nu”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă premergătoare meciului cu Dinamo.
Dezastrul financiar de la CFR Cluj a ieșit la iveală! Neluțu Varga, sub mare presiune: „Nu poate aduce bani de acasă an de an!”
Dezastrul financiar de la CFR Cluj a ieșit la iveală, iar finanțatorul Neluțu Varga nu mai vrea să aducă bani de acasă sezon după sezon.
Cristi Balaj a dezvăluit care este situația reală de la CFR Cluj și spune că formația lui Dan Petrescu are mare nevoie de o calificare în cupele europene pentru a rezolva situația financiară delicată.
„Pentru noi este obligatoriu să câștigăm cel puțin trofeu pentru că asta ne garantează fie Champions league, fie Europa League. Sunt obiective pe care ni le-am propus când am început sezonul.
Am terminat pe profit după mulți ani și asta datorită transferurilor pe care le-am făcut. Și avem și jucători interesanți de care se interesează alte echipe din România. Nu poți solicita unui patron să aducă bani de acasă an de an.
Dacă ajungi să te califici în grupele cupelor europene, atunci și banii, care vin de la UEFA, sunt mai mulți și apoi să investești în jucători pe care să-i vinzi mai apoi pe sume importante. Bugetul salarial a scăzut foarte mult la CFR.
Sunt convins că vor fi suporteri și de la noi și de la Hermannstadt, am avut mulți și aseară (n.r. joi, 24 aprilie), dar singurul inconvenient este că se va juca miercuri, în zi de muncă, iar a doua zi nu e liber”, a spus Cristi Balaj, potrivit digisport.ro.