Ioan Ovidiu Sabău, aproape să se bată cu unul dintre jucătorii săi! Dezvăluiri tari din vestiar: „Încă puțin și dărâmam ușa”

Ioan Ovidiu Sabău este recunoscut ca fiind un antrenor calm, echilibrat și care știe să se comporte cu jucătorii săi.

Alessandro Caparco: „Încă puțin și dărâmam ușa! Cred că îl omoram”

În 2014 însă, Ioan Ovidiu Sabău a fost la un pas de o altercație fizică cu unul dintre jucătorii săi. Este vorba despre Alessandro Caparco, actualul antrenor cu portarii de la Dinamo.

Caparco a dezvăluit ce s-a întâmplat în vestiarul celor de la ASA Târgu Mureș la acea vreme și a recunoscut că a avut o mare parte din vină pentru cele petrecute.

Ca antrenor, pentru mine, e un antrenor de top. Dar relația personală cu el nu a fost o relație bună. Cu siguranță am greșit și eu. Vina a fost posibil și a mea, că nu puteam să mă opresc și… Încă puțin și dărâmam ușa când am vrut să am o discuție cu el. Și l-am prins pe preparatorul lui fizic. Dacă nu… cred că îl omoram.

După un meci pe care îl câștigasem cu 4-1 cu Sportul Studențesc, meciul următor plecam la Pandurii, care pierduse 4-0, dar eu nu jucam. Și înainte de meciul cu Pandurii, văd că nu eram în lot.

La meciul cu Sportul a fost un gest. Am făcut eu un gest. Gen așa (n.r. arată gestul clasic italienesc cu degetele). El a jucat și în Italia. E un semn bun, eu dădusem degajare și gol.

Lui Mister îi plăcea să jucăm cu mingea în apropiere. Și meciul următor, cu Pandurii, făceam deplasarea cu două zile înainte de meci. Și mă duc la birou, bat tare în ușă și nu m-a primit. La un moment dat, a ieșit preparatorul fizic și… acolo a fost puțină nebunie.

Noroc că acolo, în momentul ăla, era Dan Florin, ieșea și el. Și el m-a calmat. Dar acolo chiar am greșit față de Sabău. Când a ieșit preparatorul, cu modul lui… chiar am văzut negru. Cu el mi s-a mai întâmplat la antrenamente. Nu îmi vorbea cum trebuie Didiță. Dar cu Sabău am greșit, a spus Caparco, potrivit iamsport.

Ioan Ovidiu Sabău vrea să renunțe la antrenorat

În 2023, Ioan Ovidiu Sabău era numit antrenor principal la Universitatea Cluj, după 9 ani de inactivitate. Între timp, fostul mare mijlocaș a reușit să-și pună amprenta și să-i transforme pe ardeleni într-un club cu pretenții la titlu în Superliga.

Ioan Ovidiu Sabău este tentat să se retragă din nou din fotbal, de această dată din cauza atacurilor venite din partea adversarilor din România. Gigi Becali și Adrian Mititelu sunt cei mai vocali la adresa „Moțului”, iar tehnicianul a recunoscut că a ajuns la capătul răbdării cu derapajele acestora.

Mă afectează, dar apoi stai să te gândești de la ce persoane vin astfel de acuzații și te liniștești. Din păcate, astfel de oameni sunt prea mult băgați în seamă. Îi imbuibăm pe oameni cu astfel de lucruri toxice, trebuie să mai promovăm și niște principii sănătoase.

Trebuie să ne oprim odată. Soluția cea mai bună e să ies eu din acest fenomen și în scurt timp o să ies total din fenomen. Nu mă regăsesc cu astfel de scandaluri, minciuni, atacuri permanente și de religie, și de viața mea. Mai stau puțin, consider că nu mă regăsesc, iar singura cale e să mă pot debarasa”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, a declarat Sabău, conform Sport Total FM.

Recent, Ioan Ovidiu Sabău și-a prelungit contractul cu Universitatea Cluj pentru cel puțin două sezoane de acum înainte.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare