Kevin De Bruyne dă de pământ cu Manchester City după ce și-a confirmat plecarea

După cum se știe deja destul de bine, Kevin De Bruyne și-a confirmat recent plecarea de la Manchester City la finalul acestui sezon.

Kevin De Bruyne susține că nu a primit vreo ofertă de prelungire a contractului din partea celor de la Manchester City: „A fost un mic șoc, am fost surprins, dar trebuie să accept”

Contractul mijlocașului belgian urmează să expire la acel moment, iar înțelegerea nu a fost prelungită și acest lucru nici nu se va mai întâmpla. În primă fază mai toată lumea a crezut că a fost vorba în principiu despre o decizie de comun acord, dar acum căpitanul „cetățenilor” a demontat acest scenariu.

El a spus că și-ar fi dorit să continue sub comanda lui Pep Guardiola pe „Etihad”, dar nu a primit o propunere de prelungire a contractului din partea clubului, chestiune care bineînțeles că l-a lăsat cu un gust amar.

„A fost un mic șoc. N-am primit nicio propunere tot sezonul. Clubul a luat o decizie. Evident, am fost surprins, dar trebuie să accept. Sincer, cred că încă mai pot evolua la acest nivel, dar înțeleg că echipa trebuie să ia decizii.

Au trecut câteva zile până să anunț și n-a fost deloc plăcut. Familia mea nu era acasă, ci plecată în vacanță, așa că a fost ciudat, dar asta e. După ce am făcut public faptul că plec, a fost o ușurare.

Acum, informația e lansată, e ok, iar oamenii știu cum sunt eu ca persoană. Încerc să dau cât pot și să câștig pentru echipă. Iubesc să joc fotbal și cam asta e”, a spus De Bruyne, citat de presa din Anglia.

Ce ar putea urma pentru cariera mijlocașului belgian

O parte a presei din Spania susține că înlocuitorul internaționalului belgian la Manchester City ar putea fi Pedri de la FC Barcelona, iar transferul ar urma să se realizeze în schimbul sumei de 200 de milioane de euro.

Pe de altă parte, el ar mai fi dorit și de diferite echipe din Arabia Saudită și MLS, dar și de River Plate. De asemenea, ar putea reprezenta o variantă inclusiv pentru Liverpool.

„Mereu există o provocare. Nu știu ce se va întâmpla sezonul viitor, dar dacă echipele vor veni și mă pot convinge că au un proiect sportiv bun… Evident, nu mai sunt cel mai tânăr, dar încă simt că pot evolua la cel mai înalt nivel.

Nu știu ce echipe sunt interesate și ce vor să facă, dar dacă există un proiect disponibil, sunt deschis să ascult propunerile. Iubesc fotbalul, iubesc să-l joc. Dacă va veni un proiect frumos, iar familia mea va fi OK cu asta, atunci vom putea lua o decizie.

(n.r. Dacă ia în calcul să rămână în Premier League) Nu știu. Sincer, nu știu. Poate nu, dar este foarte dificil, pentru că nu am luat de mult decizia de a pleca. Nu poți decide într-o săptămână. Merge foarte lent, nici măcar nu mi-am văzut familia după acel anunț. Trebuie să vorbesc cu ei, să văd ce echipe mă vor. Acum nu știu, nu am nicio idee. Vom vedea”, a spus Kevin De Bruyne despre viitorul său pentru Viaplay.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare