Mirel Rădoi, impresionat de Dinamo înaintea meciului direct. VIDEO

Mirel Rădoi a prefațat în cursul zilei de vineri meciul Dinamo – Universitatea Craiova de luni seară din etapa a cincea a play-off-ului Superligii.

Mirel Rădoi, laude pentru adversari înainte de Dinamo – Universitatea Craiova

Printre altele, antrenorul echipei din Bănie a dorit să scoată în evidență în mod special faptul că, în viziunea sa, adversarii din „Ștefan cel Mare” s-au prezentat foarte bine din punct de vedere defensiv la partida din runda precedentă din deplasare cu Universitatea Cluj, în ciuda faptului că ei au evoluat cu două improvizații în centrul apărării, reprezentate de mijlocașul Andrei Mărginean și fundașul stânga Raul Opruț.

„Un derby încins și mult așteptat al fotbalului românesc. Prindem Dinamo într-o formă foarte bună și din punct de vedere al rezultatelor și al jocului. Am înțeles că jucătorii accidentați încep să-și revină. Cred că până la ora partidei și noi vom fi 100%, pentru că am avut câteva zile cu antrenamente foarte grele.

După partida cu FCSB jucătorii au resimțit o stare de oboseală și cred că până la partida de luni ne vom reveni. În mod normal ar trebui să lăsăm deoparte meciurile din sezonul regulat și trebuie să ne concentrăm pe meciul de luni din play-off. Nu vom mai avea alte partide pentru a recupera din puncte.

Important este să ne dăm seama că partidele sunt foarte puține și foarte importante și nu mai avem timp să recuperăm punctele pierdute. (n. r. despre victoria lui Dinamo la Cluj) Am văzut o echipă care a avut mari probleme în compartimentul defensiv, a reușit să se apere la 40 de metri de propria poartă, cu foarte multe dueluri câștigate prin Mărginean și Opruț. Doi jucători care m-au impresionat prin agresivitatea lor.

„Mă așteptam să arate mult mai multe probleme pe plan defensiv, dar m-am înșelat”

Mă așteptam ca Dinamo să arate mult mai multe probleme pe plan defensiv, dar m-am înșelat și au arătat foarte bine. Nu cred că putem spune că e munca dintr-o parte, pe lângă antrenor și jucători este și meritul clubului pentru că a pus la dispoziție jucători de care antrenorul a avut nevoie, deci nu e întâmplător ce s-a întâmplat acolo.

(n. r. Dacă are Dinamo jucător la fel de bun ca Mitriță) Eu la Dinamo am observat alte lucruri și anume că nu încearcă să depindă de un singur jucător, indiferent că a fost Politic, Perica, Abdallah. De fiecare dată au încercat ca jocul echipei să primeze. Nu cred că ei acum se bazează pe un singur jucător.

(n. r. Dacă Dinamo prinde podiumul) Nu știu, sincer, sunt multe puncte puse în joc și oricine cred că poate ajunge acolo în față. În afară de Cicâldău și Paradela, sunt mici probleme și vom vedea până la ora partidei care se vor rezolva. (n. r. Dacă va conta că oltenii vor juca după FCSB – CFR Cluj) Nu are importanță pentru mine, pe mine mă preocupă cum ne pregătim în fiecare zi.

După etapa a șasea mă voi uita la clasament și vedem atunci pe ce poziție suntem”, a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă premergătoare meciului.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare