Rio Ferdinand, fostul mare apărător central al lui Manchester United, s-a aflat în stare de șoc după meciul câștigat de britanici contra lui Lyon.
„Dubla” din „sferturile” UEL dintre ex-adversarele FCSB-ului s-a încheiat 7-6 la general, după 2-2 în Franța și 5-4 pe „Old Trafford” pentru United. Soarta calificării în semifinale a fost stabilită în minutul 120+1 al returului de la Manchester. Responsabilul cu bucuria? Fundașul central Harry Maguire.
Rio Ferdinand nu se aștepta la un asemenea deznodământ în duelul Manchester United – Lyon: „Nu am mai văzut așa ceva”
Rio Ferdinand a spus, fără să stea pe gânduri, că nu a mai trăit niciodată o astfel de experiență. A observat cum fanii plecau de pe „Teatrul Viselor”, convinși că duelul cu Olympique Lyonnais urma să reprezinte un coșmar, la 4-2 pentru oaspeți. Lucrurile nu au stat așa, iar „miracolul” a fost înfăptuit, producându-se un șoc pentru Rio Ferdinand.
„Nu am mai văzut aşa ceva ca spectator. Am văzut atât de mulţi fani plecând la 4-2. Am spus că va fi nevoie de mai mult de un miracol pentru a ieşi din asta şi acum cred. A fost şocant”, a comunicat englezul, pentru TNT Sports.
Și Paul Scholes, un alt fost fotbalist legendar al „diavolilor roșii”, a fost prezent în platou alături de Rio Ferdinand. Nici el nu și-a putut găsi cuvintele cu ușurință în urma meciului de poveste de la Manchester. Rezultatul final l-a determinat pe Scholes să își aducă aminte de un episod interesant.
„Am văzut câteva lucruri excepţionale întâmplându-se la acest club. Mă gândesc la golul lui Ole Gunnar Solskjaer împotriva lui Liverpool (n.r. FA Cup, sezonul 1998/1999). Mi-a amintit un pic de asta. Ştiu că a fost doar 2-1 şi acum este 5-4!”, a afirmat Scholes.
Ruben Amorim, cucerit de reacția pusă în scenă de suporteri după golul lui Harry Maguire: „E cel mai frumos sunet din lume”
După meciul cu Lyon, Ruben Amorim, „principalul” gazdelor, nu și-a putut stăpâni bucuria. Precum Paul Scholes, și el a recurs la expunerea amintirilor în urma partidei.
„La 4-2 pentru Lyon, toţi credeau că s-a terminat. Dar nu se terminase! Am văzut din nou finala din 1999 (n.r. de UCL, câștigată dramatic de United, scor 2-1, contra lui Bayern, după două goluri venite în ultimele secvențe), a fost o noapte magică pentru noi. M-am uitat de curând la documentarul despre echipa din ’99 ca să mă inspir.
Echipa a fost obosită, am văzut asta în multe momente, dar spiritul băieţilor a fost incredibil. Reacția stadionului la golurile lui Kobbie și Harry Maguire a fost incredibilă.
A fost cel mai tare sunet pe care l-am auzit vreodată. Vrei să păstrezi acest moment. Unii oameni țin la tricouri, suveniruri, eu aș vrea doar să păstrez sunetul ăla. E cel mai frumos sunet din lume”, a declarat „principalul” lusitan al lui United.