Vinicius Junior, promisiune uriașă pentru fanii lui Real Madrid după umilința cu Arsenal: „Avem trofee de câștigat!”

Vinicius Junior le-a făcut o promisiune uriașă fanilor lui Real Madrid, după ce formația din capitala Spaniei a fost eliminată de Arsenal în Champions League.

Vinicius Junior, optimist după ce Real Madrid a fost eliminată din Champions League: „Avem trofee de câștigat!”

Arsenal a câștigat și meciul retur cu Real Madrid, scor 2-1, pe „Santiago Bernabeu”, iar formația lui Carlo Ancelotti a fost eliminată în sferturile de finală ale Champions League.

Vinicius Junior rămâne însă optimist și e convins că Real Madrid va reveni mai puternică după această înfrângere cu Arsenal și va câștiga alte trofee. Madrilenii o vor întâlni pe Barcelona în finala Cupei Spaniei, pe 26 aprilie.

„Real Madrid își va reveni întotdeauna. Mulțumesc pentru sprijinul neîntrerupt. Trebuie să rămânem uniți pentru restul sezonului. Încă sunt trofee pentru care ne luptăm.

Vom lupta până la moarte pentru această echipă. Hala Madrid! Felicitări lui Arsenal și mult noroc”, a scris Vinicius într-o postare pe Instagram.

Carlo Ancelotti, dat afară de Florentino Perez! Italianul pleacă de la Real Madrid după finala Cupei cu Barcelona

Carlo Ancelotti va pleca de la Real Madrid după finala Cupei cu Barcelona, decizia fiind luată de Florentino Perez.

Dubla înfrângere în fața lui Arsenal l-a scos din sărite pe Florentino Perez, iar președintele madrilenilor a luat o decizie clară! Carlo Ancelotti va pleca de la Real Madrid, imediat după finala Cupei cu Barcelona, meci care va avea loc pe 26 aprilie.

Cei care au făcut marele anunț sunt jurnaliștii de la Sky Sports, iar motivul este foarte clar. Nu doar eliminarea din Champions League a contat, ci jocul modest făcut de Real Madrid.

„Antrenorul lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, este așteptat să părăsească clubul după finala Copa del Rey de pe 26 aprilie. Înțelegem că tehnicianul în vârstă de 65 de ani va rămâne în funcție până la finala Copa del Rey cu Barcelona de la Sevilla, dar este de așteptat să părăsească clubul după acel meci.

Real și Barcelona se luptă pentru event în Spania, echipa lui Ancelotti fiind la patru puncte în spatele Barcelonei în campionat, cu șapte meciuri înainte de final.

Cele două se întâlnesc în El Clasico pe 11 mai, dar se așteaptă ca italianul să nu mai fie pe bancă pentru meciul de la Barcelona din campionat”, au scris cei de la Sky Sports.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare