Marius Șumudică e în al nouălea cer după egalul cu CFR Cluj din Gruia: „Rapid nu face jocurile nimănui!”

Marius Șumudică e în al nouălea cer după ce Rapid a reușit să obțină un rezultat de egalitate, scor 1-1, cu CFR Cluj.

Marius Șumudică, mulțumit după CFR Cluj – Rapid 1-1: „Noi nu facem jocurile nimănui!”

După meciul din Gruia, Marius Șumudică, tehnicianul giuleștenilor, a tras concluziile și s-a declarat mulțumit de modul în care au evoluat jucătorii săi.

„Mă gândeam la insinuările unora, la pauză. Am avut niște ocazii rarisime. Vreau să spun un singur lucru, nimeni nu trebuie să aibă încredere în Șumudică, pentru că Șumudică e al Rapidului.

Nu facem jocurile nimănui. Am venit să ne apărăm șansele. Trebuie să uităm acest meci, pentru că ne așteaptă o săptămână infernală, cu 3 meciuri. Jucăm cu U Cluj, în cupă și apoi cu FCSB.

Nu vreau să ies în evidență acum, pentru că nu eu sunt artizanul. Am avut ocazii mai mari decât ei și un penalty anulat. Nu vreau să comentez, pe ce am văzut e contact clar, nu știu dacă a fost offside, nu vreau să comentez decizia arbitrilor. Este un punct meritat. Șumudică nu face jocurile nimănui, jucăm doar pentru Rapid.

Noi pe Giulești trebuie să câștigăm orice meci, și cu FCSB și cu U Cluj, cu oricine. Trebuie să vină în număr mare cu U Cluj. Nu trebuie să uităm ce a fost la Cluj, pentru că atunci am avut un penalty anulat în minutul 90.

Ce mă bucură cel mai mult este că am terminat cu 4 underi în teren, asta înseamnă că Rapidul are viitor”, a declarat Marius Șumudică după meciul cu CFR Cluj, potrivit digisport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare