Fără succes în play-off, Dinamo dorește clasarea pe podium la finalul sezonului! Mesaj clar pentru Zeljko Kopic: „Vreau să joc mai mult!”

Dinamo a început cum nu se putea mai rău drumul în play-off-ul ediției 2024/2025 de SuperLiga, cu trei eșecuri consecutive. Rând pe rând, CFR Cluj, FCSB și Rapid i-au învins pe „câini”.

Chiar dacă „haita” se află pe ultimul loc, al 6-lea, la șase puncte distanță de Universitatea Craiova, formația de pe a 3-a poziție, un jucător de sub comanda lui Zeljko Kopic are speranțe că Dinamo poate termina campionatul pe podium.

Alex Pop vrea să termine pe una dintre primele trei poziții alături de Dinamo și dorește mai mult timp de joc

Alex Pop, în vârstă de 25 de ani, a sosit la Dinamo în iarnă, transferat de la Oțelul Galați. El a fost privit drept o soluție pentru atacul „câinilor roșii”, însă a dezamăgit până în prezent. În 10 meciuri bifate în echipamentul alb-roșu, Pop nu a izbutit să marcheze sau să furnizeze vreo pasă decisivă.

În cea mai mare parte din timp, ex-fotbalistul gălățenilor a jucat la Dinamo din postura de rezervă, fiind introdus pe gazon de obicei pe finalul partidelor. Chiar dacă nu s-a ridicat la nivelul așteptat, Alex Pop vrea o doză mai mare de încredere din partea lui Zeljko Kopic. Jucătorul dorește să joace mai mult și are în plan să devină o piesă de bază pentru tehnicianul croat.

Atacantul a tratat și subiectul reprezentat de obiectivul lui Dinamo. Dezideratul grupării din București este constituit de clasarea pe unul dintre primele trei locuri la finalul sezonului.

Alex Pop: „Obiectivul cred că este să fim pe locurile 1-3” / „N-am venit doar ca să bifez un club mare!”

„Vreau să joc mai mult! N-am venit la Dinamo doar ca să bifez un club mare! Vreau să mă impun şi să fiu jucător de bază prin contribuţii reale, din teren.

Meciuri mai sunt de jucat, iar obiectivul cred că este să fim pe locurile 1-3 la finalul sezonului. Noi asta ne-am propus. Deocamdată ne-am propus ceva mai sus, ca să progresăm.

Să nu ne mulţumim cu locurile 4-5. Trebuie să vrem tot timpul mai mult şi să fie bine pentru noi şi pentru suporteri”, a declarat Alex Pop, potrivit fanatik.ro.

Cota de piață a lui Alex Pop este de 1.200.000 de euro, informează portalul Transfermarkt. El a înscris de cinci ori în acest sezon, însă în echipamentul Oțelului, anterior momentului în care a fost transferat la Dinamo. În total, pe durata stagiunii în curs de desfășurare, Pop a adunat 1.671 minute jucate.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare