Florinel Coman (27 de ani) nu știe unde va evolua în sezonul următor.
Antrenorul lui Cagliari: „A sosit la echipă cu probleme”
După un debut în forță la Cagliari, Florinel Coman a scăzut din turație, forțat și de o accidentare care l-a ținut departe de teren timp de o lună. În acest moment, internaționalul român nu știe unde va evolua în stagiunea următoare, iar antrenorul Davide Nicola a fost întrebat direct despre situația fotbalistului.
Antrenorul lui Cagliari a dezvăluit că Florinel Coman a venit cu anumite probleme fizice în Italia, după jumătate de sezon petrecut în Qatar.
„Este un jucător de top. A sosit la echipă cu probleme fizice pe care a trebuit să le rezolve, iar apoi accidentarea l-a împiedicat să joace. E important că încercăm să avem la dispoziție toți jucătorii. Cu cât pot oferi mai repede continuitate unor fotbaliști cu calități ofensive mai mari, cu atât mai bine”, a spus Davide Nicola, conform tuttomercatoweb.
Florinel Coman și începuturile sale
Florinel Coman a ajuns la o maturitate fotbalistică, iar în prezent evoluează în Serie A. Atacantul are o adevărată poveste de viață, asta deoarece a fost nevoit să se descurce încă de la o vârstă fragedă fără părinții săi, plecați la muncă în Spania.
De Florinel Coman s-au ocupat bunicii săi, iar prima dată a ajuns la fotbal la vârsta de 8 ani, la Luceafărul Brăila.
„Florinel a venit singur, nu l-am descoperit nicăieri. Țin minte că a venit într-o sâmbătă și l-am băgat la începători, cum se face. Duminica l-am văzut din nou și l-am trecut la inițiați. Era evident că aveam în față un talent deosebit. E din cartierul Chercea, cel mai mare cartier de case dintr-un oraș din România. Nu e din Brăilița.
A venit la 8 ani la noi și a jucat până la 13 ani, când l-a luat Hagi la Academie. L-a văzut la un meci cu Focșaniul de la «Cupa Hagi», când Florinel a dat un gol din lovitură liberă. Domnul Hagi era chiar în spatele porții la care a marcat el. Nu știu cât a plătit pe el, șeful meu știe.
Într-adevăr, părinții lui au plecat atunci în străinătate, în Spania. Tatăl lui era șofer, mama nu știu ce. Acum nu mai știu unde sunt. Când nu erau părinții în țară, îl aduceau bunicii. Frați nu știu dacă are, cel puțin eu n-am văzut niciunul la meciuri sau la antrenamente. La noi n-a creat niciodată vreo problemă”, spunea Nicușor Baldovin, primul antrenor al lui Florinel Coman.
Ulterior, Florinel Coman a devenit extrem de apropiat de Gică Hagi. Pe lângă faptul că stătea zile întregi cu Ianis în casa „Regelui”, cel poreclit „Mbappe de România” ar fi primit un cadou nesperat din partea managerului de la Farul.
Concret, Gică Hagi i-a cumpărat lui Florinel Coman un apartament în Brăila, pentru care a plătit 25.000 de euro.