Duelul dintre Rangers și Athletic Bilbao este programat joi, 10 aprilie, de la ora 22:00.
Ianis Hagi, din nou rezervă la Rangers
Ianis Hagi a avut parte de un sezon cu de toate la Rangers. A început la echipa a doua a clubului, apoi a fost reprimit în lot de antrenorul Philippe Clement și a fost cel mai bun jucător al grupării de pe Ibrox la mai multe meciuri.
Odată cu venirea lui Barry Ferguson, Ianis Hagi a fost trecut în plan secund și a devenit rezervă de lux la Rangers. Internaționalul român a prins doar minutele de final în ultima perioadă, iar la partida cu Bilbao este anunțat din nou pe bancă, potrivit datelor oferite de britanici.
Interesant este că Barry Ferguson era unul dintre cei mai mari susținători ai lui Ianis Hagi, înainte să semneze cu Rangers. Fostul căpitan al scoțienilor nu-și explica faptul că românul joacă puțin și este lăsat să plece la finalul sezonului.
Istvan Kovacs, la centru în meciul Rangers – Bilbao
Acest duel va fi condus de la centru de Istvan Kovacs, ajutat la cele două linii de Mihai Marica și Ferencz Tunyogi. Al patrulea oficial Horațiu Feșnic, în timp ce în camera VAR se vor afla Cătălin Popa și Marcel Bîrsan.
La scurt timp după anunțul UEFA, scoțienii au reacționat. Aceștia au căutat în arhivă și au găsit că Istvan Kovacs nu a mai arbitrat-o pe Rangers din 2022.
„Kovacs a fost arbitru în finala Europa League de anul trecut dintre Atalanta și Bayer Leverkusen, dar nu a condus niciun meci în această competiție în sezonul curent. Cu toate acestea, el a oficiat șapte meciuri în UEFA Champions League și a acordat un total de 19 cartonașe galbene (o medie de 2,71 pe meci) și două cartonașe roșii.
Kovacs a fost delegat la două finale ale Campionatului European (Euro 2020 și 2024) și este arbitru internațional FIFA din 2010 și arbitru de elită UEFA din 2019, câștigând misiuni pentru finale importante, inclusiv finala UEFA Europa Conference League din 2022, alături de finala Europa League de anul trecut.
„A pierdut controlul și a transformat jocul într-un haos”
Felul în care a gestionat o fază în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor din 2022 dintre Manchester City și Real Madrid, unde a permis un avantaj care a dus la un gol, a fost lăudat pe scară largă de mass-media și analiști pentru hotărârea și înțelegerea fluxului jocului.
Totuși, a primit critici ample pentru prestația din meciul de la Euro 2024 dintre Cehia și Turcia, când a acordat un număr record de 16 cartonașe galbene și doi roșii, ceea ce a atras critici semnificative pentru pierderea controlului și transformarea jocului într-un haos.
Kovacs a oficiat ultima dată un meci în care Rangers a implicată pe 17 martie 2022, împotriva celor de la Steaua Roșie Belgrad în Serbia. Rangers a pierdut atunci cu 2-1, dar a trecut în sferturi de finală cu 4-2 la general„, au scris scoțienii.