Arsenal întâlnește Real Madrid pe „Emirates”, marți, 8 aprilie, de la ora 22:00, în turul „dublei” din „sferturile” UEFA Champions League. Mikel Arteta, antrenorul iberic de 43 de ani al londonezilor, fost jucător al echipei din capitala Angliei, a susținut o conferință de presă întru prefațarea încleștării cu actuala campioană a Europei.
Pentru Mikel Arteta, meciul Arsenal – Real Madrid are o mare însemnătate. Spaniolul vrea victoria: „Suntem pregătiți”
Tehnicianul lui Arsenal a spus, fără să stea pe gânduri, că seara de marți este „cea mai importantă” din cariera sa. Și-a început drumul în sportul-rege pentru astfel de momente.
Mikel Arteta are mare încredere că Arsenal poate trece de Real Madrid, câștigătoare a Ligii Campionilor în 15 rânduri, în drumul către semifinalele competiției. Stadionul va fi plin, iar spaniolul vrea ca fanii să pună în scenă o atmosferă electrizantă, care cu greu să poată fi „digerată” de adversari.
„Este sută la sută cea mai importantă seară a carierei mele. Pentru acest lucru am intrat în fotbal. Pentru asta am intrat în antrenorat şi în special la acest club.
Sunt 20 de ani de când nu avem acest tip de meci. Este o mare oportunitate pentru noi. Putem să construim povestea noastră şi pentru acest lucru suntem acum aici. Pentru entuziasmul din jurul acestui club, oamenii şi magnitudinea acestui meci.
Aceasta este scena pe care vrem să fim şi unde Arsenal trebuie să fie consecventă. Suntem foarte mândri să fim acolo, iar acum suntem foarte pregătiţi să reuşim mâine (n.r. astăzi. 8 aprilie).
11 jucători, 60.000 de fani, sunt foarte convins că suntem pregătiţi să câştigăm şi să-i învingem. Aceasta este mentalitatea pe care o vreau. Îi încurajez pe fani să vină foarte devreme la încălzire. E nevoie să creeze acele nopți pe care nu le-am trăit prea mult pe acest stadion”, a declarat Mikel Arteta, conform The Sun.
Și Carlo Ancelotti este încrezător în așteptarea duelului cu Arsenal. Mizează pe Vinicius Junior la Londra
De partea cealaltă, omologul lui Mikel Arteta, Carlo Ancelotti, a avut la rândul lui câteva cuvinte de exprimat înaintea meciului Arsenal – Real Madrid.
Marele tehnician italian are mare încredere că Vinicius Junior, fotbalist cu 104 goluri marcate și 73 de assist-uri oferite în 307 confruntări jucate pentru formația blanco, va face diferența pe „Emirates”. Rămâne de văzut dacă super-vedeta sud-americană se va ridica la înălțimea așteptărilor lui Carlo Ancelotti.
„Vini va face un meci mare mâine (n.r. marți, 8 aprilie)”, a afirmat Carlo Ancelotti