Momente de groază pentru Elkin Blanco în timpul unui jaf armat orchestrat la Medellin! A fost împușcat de patru ori!

Elkin Blanco, fostul mijlocaș defensiv columbian în vârstă de 35 de ani, a căzut drept victima unor atacatori care au jefuit un bar din Medellin. Retras din activitate în 2022, acesta a fost transportat de urgență la spital, întrucât răufăcătorii l-au împușcat de patru ori.

Elkin Blanco, în stare stabilă după episodul teribil petrecut într-un bar din Medellin

Elkin Blanco a avut un cuvânt de spus în legătură cu jaful pus în scenă la Medellin, capitala departamentului Antioquia din Columbia.

Camerele de supraveghere l-au surprins pe ex-jucător în timp ce încerca să se lupte cu unul dintre cei doi atacatori. Din păcate pentru el, a fost împușcat în patru rânduri pe durata jafului.

Este important să precizăm că un reprezentant al oamenilor legii a expus un detaliu crucial. Elkin Blanco avea o armă asupra lui și s-a angajat într-un schimb de focuri cu unul dintre criminali.

Totuși, cea mai mare bucurie a lui este aceea că rănile pe care le prezintă nu sunt letale, iar el se află acasă, într-o stare stabilă. Atacul s-a soldat, din nefericire, cu o persoană decedată – Duvan Alejandro Mosquera – și cu mai mulți răniți.

După ce s-au scurs câteva ceasuri de la momentul întâmplării teribile, ex-mijlocașul de la Once Caldas, Millonarios, Sheriff Tiraspol, Atletico Nacional, America de Cali, Rionegro Aguilas, Atletico Bucaramanga, Orense și Oriente a reacționat în mediul virtual.

„Vă mulțumesc tuturor pentru mesajele de încurajare. Sunt bine din punct de vedere medical și, datorită lui Dumnezeu, acum sunt acasă și mă refac”, a notat columbianul, în secțiunea de Story a contului său personal de Instagram.

A venit și anunțul primarului din Medellin

După evenimentele reprobabile petrecute la Medellin, edilul localității a transmis un mesaj pe X, fosta rețea socială Twitter. Prin intermediul cuvintelor exprimate, a descris jaful care a avut loc în respectivul bar și a explicat că forțele de ordine dețin imagini cu fețele infractorilor.

În plus, a fost identificată și motocicleta pe care o foloseau cei doi jefuitori pentru a se deplasa. Așadar, pare doar o chestiune de timp până când criminalii vor fi trași la răspundere în baza legii. Este cunoscută și partea orașului în care se ascund.

„Doi infractori au intrat într-un spațiu comercial din zona Rosales din Medellin, cu intenția de a-l jefui. Au ucis o persoană identificată drept Duvan Alejandro Mosquera și l-au rănit pe fostul fotbalist Elkin Blanco, care este în afara oricărui pericol în acest moment.

Instrucțiunile pentru ofițerii noștri de poliție sunt clare, vom prinde acești criminali. Avem imagini cu fețele lor și am identificat și motocicleta pe care se deplasau.

Știm și în ce parte a orașului se ascund acești infractori. Polițiștii cercetează acea zonă. Acești criminali vor fi prinși. Regretăm moartea lui Duvan. Transmitem condoleanțe familiei și prietenilor lui”, a spus Federico Gutierrez.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare