Ianis Hagi (26 de ani) se află la final de contract cu Rangers, club pe care îl reprezintă din 2020.
Ianis Hagi, criticat pentru salariul avut la Rangers
Recent, britanicii au publicat un clasament al celor mai bine plătiți 10 fotbaliști de la Rangers. Ianis Hagi s-a situat pe poziția cu numărul 9, cu 21.000 de lire pe săptămână (aproape 25.000 de euro), adică 1.2 milioane de euro pe an.
Cu toate acestea, salariul lui Ianis Hagi ar fi unul mai mic la Rangers, undeva la aproximativ 833.000 de euro net pe sezon. Despre veniturile fotbalistului român au discutat acum jurnaliștii din Scoția, iar comentariile acestora nu au fost cele mai prietenoase.
„Nu știm exact cât primește Hagi, dar știm că n-o duce rău. Principala presupunere e că Hagi e un negociator mai bun decât e fotbalist.
Sau poate face ceva în afara terenului care compensează diferența. Oricum ar fi, Hagi e bine mersi, în timp ce Danilo s-ar putea întreba de ce diferența dintre salariile lor e atât de mare.
Să discutăm despre Hagi. Face parte dintr-o familie roială a fotbalului. Hagi poartă un fel de bilet câștigător. Când scouterii și fanii îi aud numele, imediat îl asocează cu Hagi Senior și performanțele lui. Așadar, ce face fiul unui semizeu al fotbalului? Ei bine, pare că îi calcă pe urme tatălui său, în sensul în care fură privirile.
Fotbalul e o afacere, iar Rangers e interesată și să facă bani. Iar asta înseamnă să ai și jucători care fac spectacol. E despre branding. Și nimic nu strigă ‘cumpără-mi tricoul’ mai mult decât o face un jucător interesant precum Hagi”, au scris cei de la Ibrox Noise.
Lista cu cele mai mari salarii de la Rangers (pe săptămână), publicată de presa din Scoția:
| James Tavernier | £30k |
| Vaclav Cerny | £27k |
| Cyriel Dessers | £27k |
| Danilo | £26k |
| Jack Butland | £25k |
| Rabbi Matondo | £23k |
| Dujon Sterling | £22k |
| Tom Lawrence | £22k |
| Ianis Hagi | £21k |
| Nicolas Raskin | £19k |