Derby-ul dintre Rapid și Universitatea Craiova nu s-a terminat după fluierul lui Istvan Kovacs! Au râs de rivali. FOTO

Sâmbătă, 29 martie, Rapid a primit vizita celor de la Universitatea Craiova în cadrul etapei secunde din play-off-ul ediției 2024/2025 de SuperLiga. Gruparea alb-albastră s-a impus la București, scor 2-1, grație unei reușite a vedetei Alex Mitriță. Cel mai important fotbalist ofensiv de sub comanda lui Mirel Rădoi a ieșit la rampă în minutul 90+4, spre disperarea micilor susținători ai Rapidului prezenți pe „Superbet Arena-Giulești”.

Partida a fost intensă și tensiunile și-au spus cuvântul. S-au văzut cartonașe roșii, Marius Șumudică a fost implicat din nou în două scandaluri, iar oltenii au găsit modalitatea prin care să râdă de adversari, bucuroși de victoria înregistrată în lupta pentru titlu.

Universitatea Craiova i-a taxat pe cei de la Rapid în mediul online: „Noi știam că tricourile sunt rezistente, dar…”

Au fost puse în scenă destule intervenții tari, iar fotbaliștii celor două echipe nu s-au menajat. Pentru a sărbători cu stil cele trei puncte acumulate, formația din Bănie a postat o fotografie în spațiul online. Administratorii contului de Facebook al Universității Craiova au făcut o trimitere directă către giuleșteni după meciul direct.

Concret, este vorba despre o imagine în care apare Alex Mitriță, ținut de tricou de tânărul Cătălin Vulturar. Jucătorul de sub comanda lui Marius Șumudică a tras destul de tare de echipamentul olteanului pentru a opri o acțiune dezvoltată de elevii lui Mirel Rădoi.

Oaspeții nu au vrut ca momentul să treacă neobservat. Ironici, au găsit modalitatea prin care să facă reclamă la tricourile de joc, lansând o „săgeată” pe ruta Craiova – București.

„Noi știam că tricourile de la PUMA sunt rezistente și de calitate, dar au vrut și adversarii să se convingă. Ia-ți tu «armura» alb-albastră online sau de la magazinele clubului să colorăm tribunele!, au notat cei de la Universitatea Craiova.

După ce a adus victoria oltenilor, Alex Mitriță l-a „taxat” pe Costel Gâlcă la declarații

Alex Mitriță s-a aflat în centrul atenției atât pe teren, cât și la flash-interviuri. Internaționalul român l-a ridicat în slăvi pe actualul antrenor al Craiovei, Mirel Rădoi.

Totodată, Mitriță a avut un mesaj pentru Costel Gâlcă, căruia i-a transmis ce nu a funcționat pe durata mandatului său. De asemenea, fotbalistul a prezentat ideile desprinse de el în urma partidei din Giulești.

Jucătorul Craiovei și al naționalei României a tras concluzia că trupa de pe „Ion Oblemenco” merită clasarea pe primul loc în ierarhia principalei competiții interne.

„O victorie meritată, am făcut un joc foarte bun. A venit acel gol, dar am crezut până la capăt că putem să marcăm și am marcat. A trebuit să revenim după acel autogol, îl felicit pe Zajkov, e execuție de atacant, glumesc.

E un sentiment unic atunci când marchezi în ultimele minute și aduci victoria echipei. Cel mai important este că am luat cele trei puncte pe un teren foarte greu.

Merităm să fim pe primul loc. Avem un joc diferit, ținem de minge, avem posesia. Ne dorim să dominăm adversarul chiar dacă jucăm acasă sau în deplasare. Cu tot respectul pentru cine a fost înainte, nu vreau să jignesc, dar se vede mâna lui Mister, avem atitudine, ne dă încredere în noi”, a declarat Alex Mitriță.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare