Victor Pițurcă a adus investitori americani la Steaua: „Au fost încântați”. Premierul României a blocat însă totul

După cum se știe deja destul de bine, Victor Pițurcă este un apropiat al clubului Steaua, iar în ultimii ani a căutat mai multe variante pentru ca echipa din Liga 2 să primească în cele din urmă dreptul de a juca în Superliga.

Bineînțeles că pentru atingerea acestui deziderat era nevoie de schimbarea formei de organizare, din club de drept public în club de drept privat, așa cum prevede regulamentul aflat în vigoare în acest moment, ceea ce ar fi însemnat asocierea cu investitori privați.

Victor Pițurcă a fost destul de aproape să asocieze Steaua cu o companie din Statele Unite ale Americii

La un moment dat, fostul fotbalist și antrenor al echipei din Ghencea a susținut că a purtat anumite discuții în acest sens cu reprezentanții unei companii din Statele Unite ale Americii, iar respectivii au părut destul de încântați la acea vreme de această posibilitate.

„Mie mi se pare foarte normal ca CSA Steaua să poată promova. Eu nu știu absolut nimic de acolo. Eu am avut o tentativă în vară, când discutasem cu cineva alte afaceri. Și am propus unei companii din America să se bage. Au fost încântați și m-am întâlnit cu cineva.

Dar am înțeles că ministrul a zis că mai așteaptă, că ați văzut ce s-a întâmplat atunci cu asta. Băi, veneau oamenii și băgau 50-100 de milioane de dolari. CSA Steaua trebuie să fie în prima ligă, să fie campioană, să joace în Champions League. Nu știu ce se întâmplă acolo”, a spus Pițurcă în urmă cu aproximativ trei ani pentru Digi Sport.

Se pare însă că premierul României de la acea vreme s-ar fi opus. Pe de altă parte, Nicolae Ciucă neagă această informație

Acum însă, în spațiul public a apărut informația potrivit căreia în calea acestei asocieri, după ceva timp, s-ar fi pus chiar premierul României de la acea vreme, Nicolae Ciucă.

„Acum doi ani de zile a venit cineva cu bani mulți, 400-500 de milioane de euro (n.r. avere), și s-ar fi opus cineva care era ministru (n.r. prim-ministru). A spus că nu e momentul. Da, s-a opus cineva din minister. Așa au spus ei. Ciucă, mi se pare că Ciucă era ministru atunci”, au informat anumite surse din interiorul Ministerului Apărării Naționale, potrivit iamsport.ro.

Contactat pentru a-și exprima poziția față de această chestiune, Ciucă a infirmat acest scenariu: „Îmi cer scuze, dar chiar nu îmi aduc aminte să fi discutat vreodată acest subiect, nu era treaba mea, cum ar putea un prim-ministru să decidă astfel de lucruri?! Vă mulțumesc și vă doresc o zi bună!”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare