Cea mai dură reacție despre transferul lui Stanciu la Genoa! Căpitanul României, distrus în direct: „Un fraier”

Vestea că Nicolae Stanciu este aproape de Genoa s-a răspândit rapid, iar oamenii din fotbalul românesc au reacționat și ei.

Marian Iancu, discurs dur la adresa lui Nicolae Stanciu: „Îi put ciorapii în România sau ce?”

După ce Răzvan Raț (omul de încredere al lui Dan Șucu la Genoa) și Adrian Porumboiu (patronul care l-a adus în fotbalul mare pe Stanciu) au reacționat pentru Sportpesurse.ro, acum a venit rândul lui Marian Iancu să vină cu declarații la o altă publicație din România.

Fostul patron al Politehnicii Timișoara a avut un discurs acid la adresa lui Nicolae Stanciu, pe care l-a îndemnat să vină la Rapid. Cuvintele lui Marian Iancu au fost unele greu de reprodus.

„Părerea mea este că la Damac la Genoa este drumul lung. Cred că drumul mai bun era prin Giulești, chiar dacă face aproape 32 de ani. Se integra cu atmosfera europeană, ajuta și Rapidul, apoi ajungea și la Genoa. Rapid vrea la anul Cupa și campionatul. Cred că drumul mai bun era prin România și cred că ar fi putut merge la Genoa, dacă într-adevăr este mult peste nivelul României. Eu în locul lui Dan Șucu îi propuneam să vină la Rapid în aceleași condiții financiare.

Putea să îl ducă la Genoa și să îl împrumute la Rapid. Eu în locul lui Șucu așa făceam. Dar ce, îi put ciorapii în România sau ce? Ce să facă la Genoa? Care e obiectivul la Genoa? Salvarea de la retorgradare. În România avea alt obiectiv, se lupta la primele locuri. Rapid vrea să ia Cupa și pentru asta trebuie să facă orice. Așa, îl aduc pe Ankeye și pe portarul ăla terchea-berchea (n.r. Stolz) și nu încearcă să îl ia pe Stanciu.

În Italia, Șucu nu este la fel de bogat ca în România. Acolo, este la categoria copii nevinovați. Rapid e mult mai bine organizată și mai aproape de cupele european decât Genoa. Stanciu ar trebui să înțeleagă că la aceiași bani ar putea să vină în România și să și ajute fotbalul românesc.

La 32 de ani, pentru două milioane pe an aș juca și la Avântul Coțogârla. Nu pot să înțeleg, nu găsesc motive pentru care nu a venit în România. Joci la naționala României, și nu vii să joci în România? Unde te mai vinde pe tine de la Genoa? Nu cred că te mai pune în evidență Genoa la vârsta ta. Atunci e un labagiu. Nu doar Stanciu, zic la modul general, despre un fotbalist care nu vede oportunitatea de a juca cu Rapid în Europa, un fraier. Nu sunt argumente solide ca să mă îndepărtez de la opinia mea”, a spus Marian Iancu, potrivit Fanatik.

Răzvan Raț: „Nu pot nici să-ți confirm, nici să-ți infirm”

Răzvan Raț este omul de încredere al lui Dan Șucu la Genoa și cel care se ocupă de partea sportivă a clubului. Contactat de Sportpesurse.ro, fostul internațional român a oferit prima sa reacție legată de transferul lui Nicolae Stanciu în Serie A.

Răzvan Raț a preferat să păstreze misterul și nu a confirmat, însă nici nu a infirmat știrile apărute în ultimele ore în Italia.

„La momentul acesta, nu am ce să confirm și nici să infirm. Nu am nicio declarație acum, nici nu știu ce să spun. (n.r. Dan Șucu îl apreciază pe Nicolae Stanciu și a încercat să-l aducă la Rapid) Este adevărat, dar nu are nicio legătura una cu alta.

Cred că Stanciu este apreciat de foarte multă lume, în general. Știți cum este, sunt lucruri în presă pe care nu le poți controla. Dacă va fi ceva de confirmat sau de infirmat va fi la momentul respectiv”, a spus Raț, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare