Suporterii echipei Dinamo vor avea parte de un moment special cu ocazia derby-ului cu FCSB din etapa secundă a play-off-ului SuperLigii. Meciul va avea loc duminică, 30 martie, cu începere de la ora 20:30, pe Arena Națională.
Jana Ceklanovic, violonista din Serbia, revine pe cel mai mare stadion din România. A fost prezentă pe Arenă și atunci când „câinii roșii” au dat piept cu Rapid în cadrul rundei #21 a sezonului regulat. Partida aceea s-a terminat cu o remiză albă. Jana a interpretat melodia „Perspektiv”, a trupei rock S.A.R.S. din Serbia.
Jana Ceklanovic, din nou în centrul atenției, de această dată la Dinamo – FCSB
Violonista a postat un clip video în spațiul online pentru a da de veste că se întoarce pe Arena Națională. Odată cu anunțul, Jana Ceklanovic a avut un mesaj pentru fani.
Frumoasa femeie din Serbia i-a îndemnat pe suporteri să cumpere bilete și implicit să vină în număr mare la meciul Dinamo – FCSB. Sunt așteptați în jur de 20.000 de spectatori la derby-ul din etapa a doua a play-off-ului principalei competiții interne.
„Știți că este Eternul Derby duminică, 30 martie, pe Arena Națională? Atunci, ce mai așteptați? Luați bilete și să cântăm împreună. Cumpărați bilete! Ce mai așteptați?”, a spus Jana Ceklanovic, în videoclipul apărut pe pagina oficială de Facebook a clubului Dinamo.
Rămâne de văzut dacă prezența violonistei cu studii la Universitatea din Craiova și la Universitatea Națională de Muzică din București pe stadion va fi de bun augur pentru Dinamo. Reamintim că FCSB s-a impus în toate cele trei derby-uri disputate în acest sezon: 2-0 și 2-1 în campionat, 4-0 în grupele Cupei României.
Vestea privitoare la venirea Janei Ceklanovic pe Arena Națională nu este singura importantă legată de derby care trebuie luată în calcul. Jocul cu FCSB generează o modificare în folosul celor care vor fi prezenți pe NA.
STB a prelungit programul mijloacelor de transport în comun
După fluierul final al meciului de pe Arena Națională, spectatorii prezenți pe stadion vor putea pleca acasă folosindu-se și de mijloacele de transport în comun, nu doar de autovehiculele personale. STB va prelungi programul de circulație până la ora 01:00.
„Transport în comun după Dinamo – FCSB.
Duminică STB va prelungi programul mijloacelor de transport în comun până la ora 01:00 (31 martie).
Vehiculele liniilor 1, 10, 40, 55, 86, 90, 104, 311, N1 și N10 vor circula în zona Arenei Naționale, după terminarea meciului”, au notat cei de la Dinamo.