Fiul lui Ion Țiriac a avut, în urmă cu ani buni, o scurtă căsnicie pe care mulți au uitat-o, chiar cu nepoata vitregă a lui Ion Iliescu: Maria Marinescu. Nunta lor a fost subiect de primă pagină, dar divorțul fulgerător a venit cu explicații abia ani mai târziu. Ruda primului președinte post-comunist a făcut o serie de declarații care ar putea răni orice bărbat, mai ales pe unul celebru.
În tinerețea sa, Alexandru a punctat și un mariaj extrem de scurt cu Maria. S-au căsătorit în anul 2007, pe fugă, mireasa neavând nici măcar timp să se organizeze așa cum se cuvine. A venit într-o rochie bej, elegantă, la cununia civilă care a avut loc la primăria din Sectorul 1, București. Ulterior, fiecare a plecat cu mașina personală.

La 24 de ore distanță, au plecat în „luna de miere” care a durat doar o săptămână, în străinătate. Presa mondenă vorbea despre fericirea lor, dar iată că în 3 luni, au divorțat fără prea multe explicații. La multă vreme distanță, Maria Marinescu spunea, despre mariajul scurt:
„A da, am uitat de asta. A fost o glumă. Amândoi ştiam că nu e nimic pe termen lung. Cred că ne plictiseam amândoi”, a explicat ea motivul căsătoriei, adăugând că „a enervat atunci destulă lume”.
Alexandru Ion Țiriac a preferat, totuși, să fie discret și să nu comenteze deloc afirmațiile. Între timp, amândoi și-au refăcut viețile, au devenit părinți și au dat uitării întreaga poveste.
Cu ce se ocupă acum Maria Marinescu, fosta soție a lui Alexandru Ion Țiriac. După mai multe relații eșuate, s-a așezat la casa ei
Nepoata vitregă a lui Ion Iliescu a avut, în decursul anilor, relații cu mai mulți bărbați celebri, printre care se numără și Cristian Chivu, Bobby Paunescu și omul de afaceri Ovidiu Zegheru. După despărțirea de Alexandru Ion Țiriac, s-a căsătorit cu Frank Colin, un controversat om de afaceri francez, de care a divorțat după ce acesta a intrat în închisoare.

În prezent, Maria Marinescu are 46 de ani și s-a retras complet din lumina reflectoarelor. Este creatoare de modă și și-a făcut casă cu Alin Petrache, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Împreună, cei doi cresc 5 copii: trei fete ale soțului ei, din prima lui căsătorie (Ecaterina, cea mică, Casiana, cea mijlocie şi sora lor mai mare, Daria), și pe cei doi băieței, Levin – băiatul ei din căsătoria cu Frank Colin – și mezinul familiei, Iacob, al amândurora.