Mihai Popescu, un exemplu de viață! A debutat la națională la 31 de ani, după o carieră plină de obstacole

Mihai Popescu (31 de ani) traversează cel mai bun moment al carierei sale.

Mihai Popescu își trăiește visul la naționala României

Chiar dacă nu se mai află la prima tinerețe, Mihai Popescu a debutat la naționala României. Fundașul l-a convins pe Mircea Lucescu prin evoluțiile sale în tricoul FCSB-ului și a fost titularizat în duelurile cu Bosnia și San Marino din această lună.

Dacă la primul meci a fost considerat vinovat la golul Bosniei, cu San Marino s-a revanșat și a marcat. Povestea lui Mihai Popescu este însă una specială, care poate fi o adevărată lecție de viață pentru majoritatea sportivilor, care sunt în așteptarea îndeplinirii marelui obiectiv.

Unul dintre oamenii care au contribuit la relansarea carierei lui Mihai Popescu este Gică Hagi, cel care a pariat pe calitățile acestuia și l-a adus sub comanda sa la Farul.

Mihai Popescu, carieră plină de obstacole

Mihai Popescu este unul dintre cei mai în formă fundași centrali din România. Evoluțiile de la Farul și FCSB l-au propulsat foarte mult în ultima perioadă, însă apărătorul central a trecut prin numeroase încercări, de-a lungul anilor.

În vara anului 2021, Mihai Popescu a fost anunțat de scoțienii de la Hearts că nu mai intră în planurile clubului, deși pusese umărul la promovarea în prima ligă. A fost împrumutat mai apoi la Hamilton, tot în Scoția, iar la mijlocul anului 2022 a fost adus de Gică Hagi la Farul.

De acolo a și început ascensiunea lui Mihai Popescu. A cucerit titlul de campion cu Farul și a avut două sezoane foarte bune, în care a fost titular. Așa a ajuns la FCSB și impresionează la clubul patronat de Gigi Becali.

În urmă cu 6 ani, Mihai Popescu își declara în mod public dragostea față de Dinamo, însă acum îmbracă tricoul marii rivale, FCSB.

“Eu sunt ‘câine roșu’ de mic, din Câmpulung Muscel. În anii 2000, mă uitam la Dănciulescu, la Niculescu, la Bratone că dădeau goluri Stelei. Atunci visam să ajung să joc în Liga 1 pentru Dinamo, să joc în Derby și să dau și eu un gol contra Stelei”, spunea Mihai Popescu în 2018, pentru gsp.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare