Dan Șucu nu renunță la Denis Alibec! Rapid pregătește transferul anului în România: „A treia oară e cu noroc!”

Denis Alibec ar putea ajunge la Rapid în sezonul viitor, anunțul fiind făcut chiar de Viorel Moldovan, președintele clubului.

Denis Alibec poate ajunge la Rapid! Viorel Moldovan anunță: „A treia oară e cu noroc!”

Denis Alibec este de multă vreme una dintre țintele lui Dan Șucu la Rapid, dar atancatul „marinarilor” l-a preferat pe Gică Hagi dintr-un motiv simplu. I-a promis „Regelui” că doar la Farul se va întoarce în România.

Totuși, interesul giuleștenilor ar putea schimba situația, iar Denis Alibec ar putea ajunge, din a treia încercare, la Rapid. Anunțul a fost făcut chiar de Viorel Moldovan.

„Cine nu l-a vrut pe Alibec? Și noi l-am dorit și în vară, și în iarnă. L-am vrut tot timpul, dar nu s-a putut. L-am ratat de două ori, poate a treia oară va fi cu noroc, de ce nu?”, a declarat Viorel Moldovan, potrivit prosport.ro.

„Eu dacă îmi dau cuvântul, așa rămâne. I-am spus domnului Hagi că voi rămâne cel puțin până în vară, nici nu s-a pus problema să plec în această iarnă. Trebuie să ne luăm revanșa cu Rapid, în tur ne-au dat cu terenul în cap”, spunea Alibec.

Rapid transferă pentru titlu! Puștiul-minune pe care Dan Șucu plătește o avere vine în Giulești la vară

Rapid pregătește un transfer uriaș pentru titlu în sezonul viitor, Dan Șucu fiind dispus să bage adând mâna în buzunar.

Victor Angelescu a anunțat oficial primul transfer al verii la gruparea condusă de Marius Șumudică. Este vorba despre aducerea tânărului talentat Drilon Hazrollaj (21 de ani), despre care anunțaseră deja presa din Kosovo.

Inițial, se vehiculase suma de 900.000 de euro pentru transferul acestuia. Hazrollaj joacă pe postul de mijlocaș central și în acest moment este legitimat la FC Malisheva, în Kosovo.

Interesul celor de la Rapid față de el datează de aproximativ un an, iar acum părțile implicate au ajuns la un acord pentru ca transferul să se materializeze în următoarele luni.

Pe lângă valoarea transferului, sursele din Kosovo au menționat că echipa sa actuală va păstra un procent de 15% dintr-un eventual transfer viitor al jucătorului.

„Pot să confirm. Urmează. Suntem interesați și o să ajungă la noi. Joacă extremă și număr 10. Noi vrem să luăm un trofeu în fiecare an. La anul vrem să ajungem mai sus.

Eu sper să câștigăm un trofeu încă de anul ăsta. E mare suma. E o sumă bună, dar nu la acea valoare (n.r. 900.000 de euro)”, a spus Victor Angelescu, la emisiunea „Digi Sport Special”, de la Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare