Denis Drăguș (25 de ani) este noua țintă a FCSB-ului.
Denis Drăguș, transfer de răsunet la FCSB?
Denis Drăguș a fost transferat definitiv chiar în timpul EURO 2024. Concret, Trabzonspor le-a plătit celor de la Standard Liege suma de 1.7 milioane de euro pentru mutarea fotbalistului, care a dezamăgit în actualul sezon.
Acum, pentru Denis Drăguș a apărut varianta FCSB, iar Gigi Becali a recunoscut că îl vrea pe fotbalist la campioana României. Mai mult, afaceristul din Pipera a dezvăluit și suma pentru care este dispus să-l achiziționeze pe atacant.
„Patronul FCSB-ului, Gigi Becali, a anunțat că este gata să plătească 2,5 milioane de euro pentru Denis Dragus, care a fost transferat la Trabzonspor de la Standard Liege pentru 1,7 milioane de euro la începutul sezonului. Ce credeți că se va întâmpla?”, au scris turcii.
Gigi Becali îi propune un salariu faraonic lui Denis Drăguș la FCSB
Gigi Becali l-a dorit încă din trecut pe Denis Drăguș la FCSB, însă mutarea nu a mai avut loc în cele din urmă. Atacantul celor de la Trabzonspor continuă să-i atragă atenția afaceristului, în ciuda faptului că traversează un moment greu al carierei.
Gigi Becali a dezvăluit că este gata să ofere 2.5 milioane de euro pentru transferul lui Denis Drăguș și un salariu lunar de 50.000 de euro.
„Mie îmi place Drăguș, chiar dacă mulți îl critică. Eu îl apreciez. Când alții spun ceva, eu spun altceva. Chiar sunt de acord cu cei care spun că, în afară de Birligea și Louis Munteanu, el este cel mai bun.
Munteanu nu este al meu, dar ăsta chiar este fotbalist. Poate să spună cine vrea ce vrea. Mircea Lucescu a greșit cu Louis Munteanu, el e un fotbalist adevărat. Atacantul trebuie să aibă execuții. De exemplu, chiar dacă echipa nu este în formă, așa cum a fost aseară, Munteanu poate să inventeze o fază și să dea un gol.
Denis Drăguș, cu mingea la picior, puternic și rapid, este un fotbalist adevărat. Mulți au spus că nu e fotbalist, dar eu consider că este. Dacă ar fi fost Birligea în locul lui, ar fi fost altceva. Noi nu am avut ritm de joc, iar fără viteză este greu să câștigi.
A intrat Ianis, a încercat să dea viteză jocului, dar nu a reușit. Pentru a da viteză jocului, trebuie ca echipa să aibă mișcare și jucători demarcați corect. Ianis nu avea ce să facă. Drăguș este cel mai bun atacant al României la momentul actual. Aș da 2,5 milioane de euro pe Drăguș în jumătate de secundă.
Aș negocia salariul cu el, dar i-aș adăuga mai mult pe bonusuri. I-aș oferi 50.000 de euro pe lună, plus bonusuri legate de performanțele în competiții europene, ca să fiu sigur că va ajunge acolo.Așa fac și cu Tănase. Aș putea să dau 600.000 de euro, dar ar strica echipa. Totuși, pentru Drăguș aș da oricând 2,5 milioane. Drăguș este un fotbalist de clasă”, a declarat Gigi Becali, potrivit fanatik.ro.