Adversarii speră la victorie după ce au aflat că Daniel Bîrligea nu va juca în România – Bosnia: „Lovitură uriașă!”

Daniel Bîrligea, vedeta din atacul FCSB-ului, nu face parte din lotul creionat de Mircea Lucescu pentru partida dintre România și Bosnia. Revenit recent pe gazon după o accidentare, vârful roș-albaștrilor a acuzat noi probleme medicale pe durata unui antrenament al „tricolorilor”.

Astfel, „Il Luce”, reputatul antrenor al naționalei de seniori a României, nu a vrut să riște și a preferat să-l lase pe Bîrligea în exteriorul lotului. La fel s-a întâmplat și în ceea ce-i privește pe Dennis Politic și Dennis Ciobotariu, de la Dinamo, respectiv Rapid, care în acest mod ratează ocazia de a debuta în echipamentul „tricolorilor”.

Presa din Bosnia își freacă mâinile de fericire după anunțul potrivit căruia Daniel Bîrligea nu va fi pe teren pentru România

Despre absența lui Dennis Politic a vorbit Andrei Nicolescu, în exclusivitate pentru Sport Pe Surse, iar lipsa atacantului Daniel Bîrligea a reprezentat un subiect abordat de jurnaliștii bosniaci.

Aceștia au opinat că problemele lui „Bîrli-gol”, după cum este poreclit vârful de coechipierii de la FCSB, constituie o lovitură de proporții pentru naționala României. Ziariștii din Bosnia au precizat că fotbalistul ofensiv va fi supus unor teste pentru a putea fi dat un verdict în privința situației sale medicale și implicit pentru a se stabili dacă se va putea afla pe suprafața de joc împotriva reprezentativei de seniori din San Marino, luni, 24 martie.

„Lovitură uriașă pentru România, chiar înaintea meciului cu Bosnia! Unul dintre cei mai buni atacanți români din prezent va rata meciul cu Bosnia & Herțegovina.

Bîrligea a lipsit și în perioada precedentă din cauza unei accidentări. În baza unor noi probleme, românii au decis să nu riște nimic și să-l lase pe marele atacant în afara lotului. Astăzi (n.r. vineri, 21 martie) va efectua teste adiționale pentru a vedea cât de gravă e situația și dacă va putea juca în următorul meci”, au notat cei de la oslobodjenje.ba.

  • Conform golazo.ro, „sentința” în cazul lui Bîrligea ar putea fi reprezentată de o recidivă a rupturii musculare din urmă cu câteva săptămâni.

Lotul pe care se bazează Mircea Lucescu la partida România – Bosnia-Herțegovina

PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 30/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0)

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano |  Spania, 27/1), Deian ⁠SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), Virgil ⁠GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 37/1), Mihai POPESCU (FCSB, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 44/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 46/6)

MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 28/0), Adrian ȘUT (FCSB, 4/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 65/11), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 79/15), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 45/5), ⁠Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 33/9), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 15/1),  Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 21/4), Florin TĂNASE (FCSB, 18/3)

ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 20/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 41/5)

Programul complet în grupa H a preliminariilor. Alături de România și Bosnia-Herțegovina, din grupă mai fac parte naționalele din Austria, Cipru și San Marino

  • Vineri, 21 martie: Cipru – San Marino, ROMÂNIA– Bosnia și Herțegovina (21:45)
  • Luni, 24 martie: Bosnia și Herțegovina – Cipru, San Marino – ROMÂNIA (21:45)
  • Sâmbătă, 7 iunie: Bosnia și Herțegovina – San Marino (16:00), Austria – ROMÂNIA (21:45)
  • Marți, 10 iunie: ROMÂNIA– Cipru, San Marino – Austria (21:45)
  • Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia și Herțegovina (21:45)
  • Marți, 9 septembrie: Bosnia și Herțegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45)
  • Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia și Herțegovina (21:45)
  • Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA– Austria (21:45)
  • Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45)
  • Marți, 18 noiembrie: Austria – Bosnia și Herțegovina, ROMÂNIA– San Marino (21:45)

VEZI ȘI: Elevii lui Sergej Barbarez, puși în gardă înainte de disputa dintre România și Bosnia: „Acest meci va arăta multe lucruri”

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare