Vis spulberat pentru Gigi Becali! Marius Șumudică nu-i dă nicio șansă FCSB-ului la titlu: „Ele sunt favorite”

FCSB și Rapid au remizat, scor 3-3, în prima etapă din plat-off-ul Superligii.

Marius Șumudică, laude pentru CFR și Universitatea Craiova

La finalul meciului cu FCSB, Marius Șumudică a dat verdictul. Antrenorul Rapidului este de părere că Universitatea Craiova și CFR sunt principalele favorite la câștigarea campionatului în actualul sezon.

Șumudică a scos-o astfel din cursă pe FCSB, formație împotriva căreia a făcut egal în doar două săptămâni.

„Am un feeling, cu tot respectul pentru acest club, FCSB, anul ăsta nu se vor putea folosi de coeficientul pe care-l au în Champions League. Cred că sunt favorite, în opinia mea. CFR Cluj și Craiova au șanse mari să câștige. 

Asta este părerea mea și mă uit la lotul pe care-l au. Astăzi, FCSB a jucat cu cea mai bună echipă, în afară de Olaru”, a spus Marius Șumudică, la conferința de presă.

Clasamentul din play-off-ul Superligii:

  • 1. CFR Cluj – 30p
  • 2. Universitatea Craiova – 29p
  • 3. FCSB – 29p
  • 4. Dinamo – 26p
  • 5. Universitatea Cluj – 26p
  • 6. Rapid – 24p

MM Stoica, sunat în timpul meciului cu Rapid

Nu mai este niciun secret faptul că Gigi Becali dictează schimbările din timpul meciurilor FCSB-ului, iar ultima dovadă a fost la derby-ul cu Rapid. La scorul de 2-3 pentru adversari, MM Stoica a fost surprins cu telefonul la ureche în lojă.

La câteva zeci de secunde, un membru din staff-ul FCSB-ului i-a comunicat ceva secundului Lucian Filip, iar mai apoi au intrat pe teren Jordan Gele și Alexandru Băluță. Cei doi le-au luat locul lui Daniel Bîrligea și Joyskim Dawa, ultimul menționat fiind criticat de Gigi Becali la finalul meciului.

Schimbările făcute pe final de FCSB au fost de bun augur, asta deoarece roș-albaștrii au pus presiune și au reușit să egaleze prin Florin Tănase, în minutul 90+4.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare