Valeriu Iftime a anunțat că intenționează ca în viitorul apropiat să pună la FC Botoșani bazele unui proiect asemănător celui derulat deja de ani buni de Gică Hagi la Farul Constanța, fostul Viitorul.
Valeriu Iftime intenționează să își mute echipa din orașul Botoșani, undeva în apropierea acestuia însă, pe modelul făcut celebru de Gică Hagi la Ovidiu: „E un proiect pe care l-am creionat, sper să-i dau o formă finală”
Finanțatorul clubului moldovean a explicat că este nemulțumit de lipsa de susținere din partea administrației locale din oraș și astfel și-ar dori să mute echipa de Superliga undeva între județele Botoșani și Suceava.
Acolo, conform spuselor omului de afaceri, ar urma să se construiască un stadion ceva mai micuț, însă mult mai potrivit pentru necesitățile clubului din acest punct de vedere, dar și o bază de pregătire modernă, oarecum pe modelul implementat din această perspectivă de „Rege” la Ovidiu.
Iftime a transmis chiar și că acest proiect a fost deja schițat de el în mare parte și, de asemenea, a informat cu aceeași ocazie că în principiu urmează ca în scurt timp să facă publice mai multe detalii în legătură cu această chestiune.
Ce stă la baza acestei decizii: „Poate dispare cumva răutatea autorităților locale, au zis în campanie că fac stadion și au uitat complet”
„Am o altă propunere, o s-o spun săptămâna viitoare, sunt plecat acum. Mă gândesc la un proiect mult mai interesant, mult mai frumos. O legătură, cumva, cu Suceava, cred că e pe un făgaș mult mai bun, poate dispare cumva și ambiția asta a multora de la Botoșani, răutatea autorităților locale, vorbesc de primar și de oamenii de pe lângă el, care nu vor. În campanie au zis că fac stadion și au uitat complet.
Există o soluție pe care încă n-o pot spune acum, pentru că n-am vorbit cu domnul primar efectiv, dar este undeva la mijloc, între Botoșani și Suceava și se poate face o bază sportivă foarte bună. Joc încă un an și jumătate la Botoșani și după mă mut mai departe.
Depinde ce condiții pot să discut cu administrația locală de acolo. Nu trădez Botoșaniul, voi juca pentru Botoșani, la 20 de kilometri de Botoșani, un stadion ceva de genul cum are Hagi. Maximum 20 de kilometri de Botoșani. E un proiect pe care l-am creionat cumva, sper să-i dau o formă finală și să pot să spun public anumite detalii”, a spus Valeriu Iftime, potrivit sport.ro.