Meme Stoica i-a certat în direct pe suporterii celor de la FCSB, chiar înaintea returului cu Lyon. Ce le-a reproșat

Chiar înaintea returului dintre Lyon și FCSB de joi seară din optimile Europa League, Meme Stoica le-a transmis în mod public un mesaj destul de dur suporterilor campioanei României.

Meme Stoica, apel disperat către suporteri în perspectiva meciului FCSB – Rapid de la finalul săptămânii: „Să se trezească în ultimul ceas și să vină”

Președintele Consiliului de Administrație de la clubul roș-albastru s-a declarat foarte îngrijorat de faptul că până la acel moment se vânduseră destul de puține bilete pentru duelul cu Rapid de pe Arena Națională de la finalul săptămânii din prima etapă a play-off-ului Superligii.

„Aștept ca suporterii noștri să se trezească în ultimul ceas și să vină la meci. Deocamdată, s-au vândut foarte puține bilete, sunt șocat. Știu că suporterii din provincie nu pot veni, dar mă aștept ca cei din București să fie prezenți.

Nu e normal ca, până acum, să se fi vândut doar 10.000 de bilete la un meci atât de important, împotriva unui adversar pe care nu l-am mai bătut de atâta timp”, a spus Meme Stoica în direct la Prima Sport.

Anterior acestui moment, cu aceeași ocazie însă, oficialul de la FCSB a surprins pe toată lumea și a anunțat schimbările care urmau la acel moment să fie efectuate de antrenorul Elias Charalambous la pauza meciului de la Lyon:

Cum a pregătit campioana României derby-ul de pe Arena Națională

„Cu Olăroiu am reușit o performanță uluitoare, Lyon era peste Real Madrid (n.r. în 2008). Acum e diferit, suntem chiar dezamăgiți, pentru că, după o evoluție excepțională pe teren propriu, ghinionul a făcut să terminăm meciul cu un eșec în tur. Asta ne lasă cu prea puține șanse și trebuie să gândim acest meci cu gândul la cel cu Rapid.

Adversarii noștri tratează această partidă cu maximă seriozitate, ne așteptam la asta. Mă uitam la selecția făcută de cei de la UEFA cu cele mai importante intervenții ale portarilor din ultima etapă. Din șase intervenții, trei erau ale portarului lui Lyon.

E cumva o recunoaștere a valorii echipei noastre, dar și o frustrare mai mare. Puteam câștiga meciul tur. În minutul 86, la 1-1, puteam termina la egalitate. Nu avem nimic de făcut altceva decât să ne prezentăm astăzi la același nivel, chiar dacă vor fi patru schimbări la pauză, pentru că asta se va întâmpla. Pregătim meciul cu Rapid.

Cum s-a ales formula de start? Niciun jucător care va evolua împotriva Rapidului duminică nu va juca mai mult de 45 de minute. Cam asta a fost ideea de bază. La pauză vor intra alți jucători de valoare, ne place să credem că avem jucători la fel de buni și pe bancă.

Nu am marcat de atât timp împotriva Rapidului, începe un alt campionat în România, play-off-ul e un alt campionat. Noi suntem disperați să ne apărăm titlul. Nu avem voie, după un asemenea parcurs în Europa, să nu câștigăm din nou campionatul! Suntem superiori din toate punctele de vedere.

Minuni se pot întâmpla, dar eu mă gândesc să nu avem accidentări, să facem un joc bun astăzi și să batem Rapidul. Astea sunt obiectivele mele”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare