Ajuns la 85 de ani, Ion Țiriac continuă să-și traiască viața după bunul plac și să-și investească banii în anumite achiziții extravagante.
Ion Țiriac: „Elicopter nu am vrut să conduc niciodată”
Pe lângă sutele de mașini de lux pe care le deține, Ion Țiriac a cheltuit sume importante și aeronave. Fostul jucător de tenis român a dezvăluit că are în proprietatea sa trei avioane și un elicopter, dar și un teren în Africa unde aterizează direct în curte.
”La 60 de ani, permisul meu de pilot profesionist s-a transformat în pilot privat. Deci nu mai poți să fii angajat de o linie aeronautică. Înainte să fac 60 de ani, puteam să zbor pentru Lufthansa. Acum am devenit privat. Ai același drepturi, același lucruri, numai că este privat.
Eu mi-am prelungit permisul meu de elice, acum 40 de ani ăla a fost primul permis pe care l-am avut. Avionul cu tărtăreață, cu elice, nu știu ce… Am cumpărat un avion pentru Africa, un ‘Caravan’, așa se numește. Îți trebuie în Africa, că aterizează pe pământ, aterizează în curte la mine, și de asta mi l-am luat. Și trebuia să-mi prelungesc permisul american.
Am trei avioane și un elicopter. Elicopter nu am vrut să conduc niciodată. Elicopterul este un aparat de zbor care este sută la sută dependent de vreme. E norul ăla acolo, putem să mergem, că nu e atâta, ci mai ieșim din nor, mai intrăm, nu știu ce, nu știu cum… Totdeauna sută la sută greșeală de pilot! E dependent absolut de vreme. Și atunci nu mi-am luat. Prefer să mă ducă altcineva”, a spus Ion Țiriac, în podcastul Prietenii lui Ovidiu.
Ion Țiriac a explicat de ce a fost exmatriculat! Omul de afaceri a vorbit deschis despre perioada adolescenței
Ion Țiriac, ajuns acum la 85 de ani, a rememorat un episod marcant din adolescența sa: exmatricularea din liceu. S-a întâmplat în anii ’50, pe vremea când era elev în prima treaptă a liceului. Decizia drastică a fost luată de directorul instituției de învățământ, nimeni altul decât tatăl actualului primar al Municipiului Brașov.
Motivul exmatriculării? Numărul mare de absențe acumulate din cauza pasiunii sale pentru hochei și tenis, sporturi care îi captaseră toată atenția și timpul.
„Primarul de la Brașov… Taică-su mi-a fost profesor la „Șaguna”, înainte să mă dea afară din liceu. În clasa a noua m-au dat afară din liceu.
Păi făceam numai sport. Prost nu eram. Din punct de vedere academic, n-avea cum să mă dea. Dar, în sfârșit,” a povestit Ion Țiriac.