Viorel Moldovan a spus ce decizie a luat Rapid în privința pactului făcut cu FCSB în sezonul regulat al Superligii României.
Viorel Moldovan pune capăt înțelegerii dintre FCSB și Rapid! Decizie crucială înainte de play-off: „Nu putem să semnăm așa ceva!”
Concret, în timpul sezonului regulat, FCSB și Rapid au căzut de acord să joace ambele meciuri pe Arena Națională. În play-off însă, situația ar putea sta total diferit. Giuleștenii iau în calcul să joace derby-ul de pe teren propriu în Giulești.
„Nu avem cum să semnăm așa ceva (n.r. – pactul cu FCSB ca ambele meciuri să fie organizate pe Arena Națională), fiindcă noi nu putem garanta că la meciul retur, confruntarea o vom disputa pe Arena Națională.
Și din această cauză nu avem cum să ne obligăm că cedăm FCSB-ului 8.000 de bilete, pentru că e posibil ca acel meci să se joace în Giulești.
În primul rând, am putea avea la ora acelui meci stadionul suspendat, adică fără public, caz în care ce rost ar mai avea să mergem pe Arena Națională?
Apoi, contează foarte mult și rețeta pe care o faci, fiindcă dacă la acel moment echipa nu va fi sus, în lupta pentru titlu sau cupele europene, tribunele nu vor fi pline.
Nu în ultimul rând, accept că ne gândim și că varianta Giulești ne conferă poate șanse mai mari de a obține rezultate mai bune.
E casa noastră, jucătorii se simt mai bine, avem forță mai mare în Giulești”, a declarat Viorel Moldovan, conform golazo.ro.
Gigi Becali l-a făcut praf pe Marius Șumudică, înainte de FCSB – Rapid: „Mizerii! Băi, nebunule, ai ceva la cap”
Gigi Becali nu a avut milă de Marius Șumudică, autorul unor declarații controversate după ultimul meci direct dintre Rapid și FCSB.
Printre altele, Marius Șumudică a dat de înțeles că jucătorii FCSB-ului s-ar dopa, ținând cont de randamentul fizic pe care îl au în ciuda programului din 3 în 3 zile. În replică, antrenorul Rapidului a fost contrat dur de Gigi Becali.
Luni, 10 martie, Gigi Becali a avut o reacție extrem de dură. Patronul FCSB-ului l-a pus la punct pe Marius Șumudică pentru insinuările sale și a spus că așa ceva nu este posibil.
„Astea nu sunt lucruri care se discută. E lipsă de respect și sunt lucruri nebunești. Sunt prea mari mizerii, pe care numai el putea să le zică, să se dea el șmecher, că, vai, ce deștept e el și ce poate să arunce, că el e actor. Băi, ești actor, l-am apreciat că are glume, îl duce minte, e și antrenor bun.
Dar, apoi să sari calul și să vorbești asemenea nebunii. Păi, vorbește la tine acasă, nu la noi. Sunt acuzații grave. Ai și ceva la cap. Păi, băi, nebunule, la fiecare meci european rămân câte doi-trei la doping. Cum să spui așa ceva? Trebuie să ai și ceva la bibilică”, a declarat Gigi Becali, la palat.