Dan Petrescu, antrenorul de la CFR Cluj, s-a întors în Gruia pentru partida cu FC Buzău, parte a ultimei etape din sezonul regulat al SuperLigii. După cum se știe deja destul de bine, „Bursucul” a lipsit din peisajul formației ardelene în ultima perioadă. Motivul? I-a fost alături mamei sale, aflată în spital.
La conferința de presă premergătoare jocului cu buzoienii, Dan Petrescu a expus greutățile de care s-a izbit recent. Totodată, a scos la suprafață cuvintele superbe pe care i le-a transmis tatăl lui atunci când se afla în viață, dar și ce crede despre elevii lui Eugen Neagoe.
Dan Petrescu, înainte de CFR Cluj – FC Buzău: „Pot să plec oricând”
Chiar dacă s-a întors și planul este să se afle pe bancă pe parcursul confruntării cu FC Buzău, Dan Petrescu a mărturisit că totul s-ar putea schimba în acest context, întrucât starea de sănătate a mamei sale s-ar putea agrava.
În cadrul aceleiași declarații, „principalul” celor de la CFR Cluj a punctat că a fost la fel de implicat atunci când tatăl lui avea probleme, dar și mesajul părintelui său, care și-a dorit să-și vadă fiul realizat.
„Vă dați seama că n-a fost o perioadă ușoară, dar nici dacă stăteam prea departe nu știu dacă și-ar fi dorit mama mea, mai ales că nu o pot ajuta în aceste momente. Sper să fie totul bine. Numai Dumnezeu știe ce va fi.
Eu îmi doresc foarte mult să meargă acasă cât mai repede. Acum am venit la echipă și trebuie să mă concentrez la meci. M-am implicat și în această perioadă. La fel am făcut și când trăia tatăl meu.
Îmi zicea: «Du-te la antrenamente, fă-ți treaba. Noi asta ne dorim, să faci fotbal». Și asta am făcut. În aceste momente, e clar, dacă va fi ceva, poate mâine, poate azi, pot să plec oricând.
Eu sper să pot să fiu aici și la meciul de mâine (n.r. duminică, 9 martie). Toată lumea va crede că e un meci ușor, iar asta mă deranjează foarte mult. În opinia mea, ăsta e cel mai greu meci, nu cele din play-off”, a afirmat Dan Petrescu.
„Bursucul” nu o vede pe FC Buzău drept victimă sigură: „Poate e ceva acolo, dar individual arată bine”
În legătură cu partida CFR Cluj – FC Buzău, Dan Petrescu a spus că elevilor săi nu le va fi ușor, chiar dacă oaspeții ocupă ultimul loc în clasament. Pentru a-și argumenta poziția, tehnicianul din Gruia a prezentat ultimele evoluții ale adversarilor, iar în interiorul declarației sale a inclus și problemele celor de la FC Buzău. Concluzia lui Petrescu? „Ăsta e cel mai greu meci, nu cele din play-off”.
„Rezultate n-a avut Buzăul în 2025, e clar, dar jocul a fost mai bun. În fotbal contează doar rezultatul și de-aia au o imagine că sunt pe ultimul loc. În ultimul meci, meritau să bată UTA cu 3-4 goluri.
La Sibiu trebuia să bată. La Farul, la fel, Buzăul nu merita să piardă. Au adus 6-7 jucători în iarnă, cum ar fi Luckassen, Bradley de Nooijer, un jucător din naționala statului Peru, un jucător care a jucat și pe la Sevilla.
Poate e ceva acolo înăuntru (n.r. atât sportiv, cât și din punct de vedere organizatoric), dar individual arată bine, iar la ultimul meci au avut ghinion. Mereu a fost foarte greu contra echipei de pe ultimul loc. Sper să reușesc să-i montez pe băieți și să fie concentrați din minutul 1 până în minutul 90. Trebuie să avem echilibru”, a adăugat Dan Petrescu.