Meciul UTA – Dinamo, prilej pentru Mircea Rednic să-i omenească pe bucureșteni? „Fan-clubul lor de la Arad. Estimez că vor lua 3 puncte”

Marian Iancu, fostul conducător al lui Poli Timișoara, a vorbit și despre partida UTA – Dinamo când a analizat ultima etapă din sezonul regulat al SuperLigii.

„Câinii”, calificați în faza superioară a principalei competiții interne, sunt suspectați că vor beneficia de un joc la un nivel redus al adversarilor antrenați de Mircea Rednic, ex-tehnicianul din „Ștefan cel Mare”, alături de care roș-albii au cucerit ultimul campionat.

Despre UTA – Dinamo, Marian Iancu s-a arătat convins că „Puriul” le va da meciul bucureștenilor

După ce a tratat subiectul reprezentat de confruntarea dintre „Bătrâna Doamnă” și Dinamo, Marian Iancu a expus motivele ce-l determină să considere că FCSB nu va cuceri un nou titlu. În viziunea ex-finanțatorului din fotbalul românesc, CFR Cluj, sub comanda lui Dan Petrescu, este principala favorită la obținerea medaliilor, dar nu doar în baza părții sportive.

„Cronica şi analiza obiectivă a etapei în perspectiva play-off-ului arată că lupta finală a început. Clubul care nu gândeşte aşa se situează din oficiu în afara competiţiei.

Rapid trebuie sa învingă la Sibiu, pentru că Dinamo joacă cu fan-clubul lor de la Arad, condus de Rednic. Estimez 3 puncte în vistieria «câinilor».

FCSB nu are puterea pentru a o învinge pe Craiova. CFR Cluj urcă sigur în clasament cu 3 puncte, iar U Cluj a terminat la egalitate cu Farul.

Astfel, după înjumătăţire, se va juca play-off-ul în marja de 3 puncte între prima clasată şi ultima, cu consecinţa dispariţiei sindicatului pro-oricare dintre cluburi şi împotriva FCSB, cu care suntem obişnuiţi şi care poate face diferenţa în final.

Marian Iancu: „Diferenţa dintre dorinţa şi putinţa de a câştiga la acest nivel se măsoară în bani, influenţă şi VAR! Aici se califică doar CFR Cluj”

Evident că echipa domnului Becali intră în play-off incompletă şi şifonată după Europa League. Mai ales după Lyon, fapt pentru care sprintul final e deschis, doar de principiu, pentru toţi competitorii. Pentru acest motiv consider că deja a început etapa finală a campionatului. Fiecare victorie sau eşec face diferenţa între agonie şi extaz.

Am spus în permanență ca fiecare punct pe care FCSB îl câştigă în Europa, îl pierde în campionat şi se depărtează de câştigarea titlului anul acesta.

Am spus că va suferi enorm din cauza acestei supra-expuneri competiţionale şi am avut dreptate. A pierdut şi pierde în continuare titulari şi a ieşit din Cupa României. Aşadar, în opinia mea, doar CFR Cluj, FCSB cu putine şanse, Craiova şi Rapid au cale liberă spre titlu.

Doar că diferenţa dintre dorinţa şi putinţa de a câştiga la acest nivel se măsoară în bani, influenţă şi VAR! Aici se califică doar CFR Cluj”, a comunicat Marian Iancu, potrivit orangesport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare