Cristi Chivu are un plan bine pus la punct pentru a salva Parma de la retrogradare. Ce a spus înainte de meciul cu Torino

Cristi Chivu a prefațat în cursul zilei de vineri meciul pe care Parma urmează să îl dispute sâmbătă pe teren propriu în compania celor de la Torino în cadrul etapei cu numărul 28 din acest sezon de Serie A.

Antrenorul român în vârstă de 44 de ani a început prin a spune că unii dintre jucătorii săi care s-au confruntat în ultima perioadă cu probleme medicale s-au recuperat și astfel au devenit disponibili pentru această partidă.

Cum a prefațat Cristi Chivu meciul Parma – Torino de sâmbătă: „Sunt o echipă dificilă, ținând cont de modul în care joacă”

Ulterior, fostul fundaș central și fundaș stânga de la Ajax, AS Roma și Inter Milano a făcut o analiză a adversarului, pe care îl consideră drept unul aflat într-un anumit progres în ultimele săptămâni.

Apoi, fostul căpitan al echipei naționale a României a vorbit din nou despre lupta pentru salvarea de la retrogradare din actuala ediție de Serie A și a subliniat că a decis, după o analiză obiectivă făcută în acest sens, să sacrifice spectacolul fotbalistic în favoarea pragmatismului reprezentat de obținerea cât mai multor puncte până la finalul campionatului.

„Am recuperat unii dintre jucători, vor fi disponibili pentru meciul de mâine. Delprato a fost primul care și-a revenit, dar avem semne bune și de la Hernani și Bernabe. S-au pregătit cu noi, dar nu pe tot parcursul antrenamentului, vom vedea mâine.

Torino a progresat mult în ultima perioadă, au avut unele dificultăți la început, dar au găsit o metodă pentru a profita de individualitățile din lot. Joacă cu multă intensitate, s-au întărit în perioada de transferuri din iarnă. Au pierdut un singur meci până acum în retur, sunt o echipă dificilă, ținând cont de modul în care joacă.

Abordare clară în economia luptei pentru evitarea retrogradării: „Ne interesează punctele și pragmatismul”

Ce ne interesează pe noi în acest moment sunt punctele și pragmatismul. Felul în care vin punctele nu mă interesează, mi-e greu să cred că în acest moment al sezonului putem să avem un joc care să fie atât frumos, cât și concret. Poate vom renunța la câteva faze frumoase pentru a obține cât mai mult și pentru a lua puncte.

(n.r. Despre Casadei, fostul său jucător de la Inter Primavera, în prezent la Torino) Mă bucur să îl văd pe Cesare la un nivel bun. Am vorbit cu el, există un respect reciproc care va rezista întotdeauna. În acest moment însă, îmi doresc să vorbesc despre jucătorii noștri, trebuie să îi facem să înțeleagă importanța proiectului de la Parma, este esențial să rămânem în Serie A”, a declarat Cristi Chivu la conferința de presă premergătoare jocului, citat de jurnaliștii italieni de la tuttomercatoweb.com.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare