Ianis Hagi are planul făcut! Decizia fotbalistului după ce s-a scris despre transferul său la Fenerbahce. EXCLUSIV

Ianis Hagi (26 de ani) se află în ultimele 6 luni de contract cu Rangers.

Ianis Hagi vrea în Turcia doar la Galatasaray

De situația lui Ianis Hagi pot profita mai multe cluburi în momentul de față, iar scoțienii au dezvăluit că Fenerbahce a intrat pe fir pentru acest transfer. Mai mult, britanicii au notat că Gică Hagi și-a dat acordul pentru transfer, însă realitatea este cu totul alta.

Potrivit informațiilor obținute de Sportpesurse.ro, între Fenerbahce și Ianis Hagi nu există nimic concret în momentul de față, ci doar simple zvonuri. Mai mult, fotbalistul român nu ar fi încântat de o mutare la trupa lui Jose Mourinho, în condițiile în care tatăl său a scris istorie la rivala de moare, Galatasaray.

Planul lui Ianis Hagi este să ajungă în Turcia doar la Galatasaray, acolo unde Gică Hagi a cucerit nu mai puțin de 4 trofee.

Ca fotbalist, în perioada 1982 – 2001, Gică Hagi a cucerit şapte titluri de campion, trei în România și patru în Turcia, trei Cupe ale României, patru Supercupe ale Spaniei (două cu Real Madrid, două cu Barcelona), Cupa Turciei, Supercupa Turciei, Cupa UEFA cu Galatasaray şi două Supercupe ale Europei, cu Steaua și Galatasaray.

Ianis și Elena Hagi vor deveni părinți

La jumătatea verii trecute, Ianis Hagi și Elena Hagi (ex-Tănase) au făcut o nuntă superbă, care a ținut capul de afiș în România. Acum, la mai bine de jumătate de an de la eveniment, cei doi au aflat că vor fi părinți, susține gsp.ro.

Conform sursei menționate anterior, Ianis Hagi va avea un băiat, astfel că Gică Hagi va avea pe mână un alt ucenic pe care să-l facă fotbalist. Lunile trecute, fostul mare internațional recunoștea că așteaptă să aibă nepoți, fie din partea lui Ianis, fie din partea Kirei.

Ei au făcut un pas înainte în viaţă, să fie responsabili şi să împartă lucrurile cum trebuie. Copiii comandă acum. Ne dorim nepoţi, depinde de ei, noi suntem lângă ei şi trebuie să-i sprijinim.

(n.r. dacă nunta va fi după EURO) Da, avem timp. În vară va fi nunta. Şi-a luat o responsabilitate mare, fiecare trebuie să lase de la el, să fie uniţi şi Dumnezeu să împartă binecuvântarea”, spunea Gică Hagi, după cununia civilă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare