Sign in / Join

Wimbledon 2016: Halep atinge „sferturile” după ce adversara din SUA s-a accidentat

454
0
Share:

Românca Simona Halep, ocupanta locului 5 în clasamentul WTA, a câştigat, luni, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, scor 6-7, 6-4, 6-3, partida disputată împotriva lui Madison Keys (SUA), clasată pe locul 9 în ierarhia mondială.

halep

Pentru calificarea în sferturile turneului londonez, Halep va încasa 312.500 de euro şi 430 de puncte WTA.

În turul următor, Simona va evolua împotriva lui Angelique Kerber, din Germania, cea care a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-1, pe japoneza Misaki Doi, locul 49 WTA. În întâlnirile directe, Halep o conduce pe Kerber, scor 3-1, singura victoria a sportivei din Germania înregistrându-se la meciul de Fed Cup, disputat în aprilie, la Cluj-Napoca.

Simona Halep: „A fost un meci foarte dur”

„A fost un meci foarte dur, dar mă aşteptam la o asemenea partidă, pentru că o ştiu pe Keys foarte bine. E o jucătoare foarte solidă, cu un serviciu greu de returnat. Am fost concentrată la ceea ce trebuie să fac eu pentru a câştiga. Sunt foarte fericită că am reuşit să mă impun”, a spus Halep la finalul jocului.

În vârstă de 24 de ani, Simona a comentat şi accidentarea suferită de adversara sa. Din cauza problemelor fizice, sportiva din SUA nu s-a putut deplasa la parametri maximi pe teren. „Nu ştiu ce i s-a întâmplat în timpul meciului, nu am observat că e accidentată. Am avut o şansă să închid primul set şi am ratat-o, apoi m-am concentrat numai şi numai la ceea ce am de făcut. Am încercat să fiu cât mai agresivă şi am reuşit să înving”, a precizat Simona Halep, dovedind încă o dată lipsă de fair-play.

  • Halep a reuşit cea mai bună performanţă a ei într-un turneu de Mare Şlem în acest an, depăşind accidentarea la tendonul lui Ahile, care nu a lăsat-o să-şi etaleze adevăratele calităţi la alte turnee. „Cred că sunt foarte aproape de cel mai înalt nivel. Mă simt bine, pregătită şi cu multă încredere. Sunt fericită că pot evolua fără să mă gândesc la accidentare. Sunt gata să lupt pentru meciul următor, astfel încât să ajung în semifinale”, a conchis Halep.
Share:

Leave a reply

NEWSLETTER