Sign in / Join

Un nou caz Mutu în Primera Division. Spania, șocată de acest anunț!

339
0
Share:

Fotbalistul ecuadorian Jose Angulo a fost depistat pozitiv cu cocaină în urma unui test antidoping susţinut pe 20 iulie la fosta sa echipă, Independiente del Valle.

jose-angulo

Povestea este confirmată de oficialii Granadei, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul echipei. „Confederaţia Sud-Americană de Fotbal (CONMEBOL) ne-a înştiinţat că rezultatul probei B în cazul fotbalistului Jose Angulo a confirmat depistarea substanţelor interzise în corpul acestuia”, scriu spaniolii.

Fotbalistul achiziţionat de Granada cu patru milioane de euro de la Independiente del Valle riscă o suspendare de doi ani. Încă de la aflarea veştii că Angulo a picat testul antidoping, oficialii Granadei au luat decizia de a-l suspenda pe ecuadorian până la efectuarea probei B.

Jose Angulo s-a alăturat formaţiei antrenate de Paco Jemez în luna august, fiind adus de la clubul ecuadorian Independiente del Valle, finalista din acest an a Copei Libertadores (1-2 cu Atletico Nacional). Fotbalistul de 21 de ani nu a jucat niciun minut până acum pentru Granada.

Ultimul mare fotbalist depistat pozitiv cu cocaină a fost ex-internaționalul român Adrian Mutu, pe vremea când evolua pentru gruparea londoneză Chelsea.

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER