Sign in / Join

Șoc: Răzvan Raț, umilit de selecționer!

Share:

Meci slab făcut de România împotriva reprezentativei statului Congo și decizii aiuristice luate de selecționerul Anghel Iordănescu.

Raț

Una dintre acestea vizează modul în care a gândit să aleagă liderul din vestiar. Deși toată lumea se aștepta ca Răzvan Raț să fie acesta, dată fiind experiența și performanțele sale, Iordănescu i-a oferit banderola fostului stelist Vlad Chiricheș. În multe meciuri nici măcar rezervă la Napoli și aflat deja la al doilea eșec din carieră (vezi perioada Tottenham), Chiricheș primește credit acolo unde merita mai puțin: la echipa națională și asta fix înaintea unui turneul final de C.E., la care România nu a mai participa de opt ani!

Cine să te mai înțeleagă, Puiul?! „Nu știu de ce nu am avut banderola, întrebați-l pe Nea Puiu”, a reacționat Răzvan Raț la finalul meciului. Iar explicațiile au venit, dar mai bine lipseau decât să aflăm că: „A fost decizia mea. Vreau să considerați că și Chiricheș poate fi căpitan în orice moment. Am încercat să îl las pe Răzvan Raț să se concentreze pe joc pentru că venea după o lungă absență. Și, în același timp, am vrut să îl determin pe Chiricheș să aibă și mai multă responsabilitate și să facă o partidă bună, ceea ce a și făcut”.

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER