Sign in / Join

Selby, campion la Crucible

491
0
Share:

Mark Selby a câştigat Campionatul Mondial de snooker, după ce l-a învins în finala de la Crucible, scor 18-14, pe chinezul Ding Junhui. Este al doilea titlu mondial pentru jucătorul englez, după cel obţinut în 2014.

mark selby

Supranumit „Bufonul din Leicester”, Mark Selby este noul campion mondial din snooker. Jucătorul englez a condus de la un capăt la celălalt finala cu chinezul Ding Junhui. După primele două sesiuni, Mark Selby avea 10-7. Adversarul său a dat semne de revenire în prima repriză a sesiunii a treia şi a redus din diferenţă, 11-10. Selby a fost mai puternic din punct de vedere psihic şi a făcut un joc tactic perfect, astfel că, înaintea sesiunii decisive, avea un avans de 3 jocuri, 14-11. Ding Junhui a încercat să mai revină o dată în meci, a ajuns la 16-14, de unde Selby a câştigat două frame-uri consecutive şi a închis finala cu scorul de 18-14. Este al doilea titlul mondial pentru Mark Selby în ultimii trei ani.

Englezul în vârstă de 32 de ani a câştigat primul trofeu la Crucible în 2014, când a trecut de compatriotul său Ronnie O’Sullivan, după o revenire incredibilă, şi s-a impus cu 18-14. Profesionist din 1999, Mark Selby şi-a împinit atunci marele vis, acela de a câştiga Campionatul Mondial.

Pentru triumful obţinut la Sheffield, Mark Selby a primit un cec în valoare de 330.000 de lire sterline, cel mai mare premiu din istoria sportului. Totodată, jucătorul englez rămâne pe primul loc în clasamentul mondial pentru sezonul următor.

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER