Sign in / Join

Şase echipe de fotbal susţinute de o mare companie

Share:

Nu mai puţin de şase echipe de fotbal din competiţiile interne beneficiază în acest moment de susţinerea Alexandrion Group.

Universitatea Craiova, CSM Politehnica Iaşi, ASU Politehnică Timişoara, Petrolul Ploieşti, Universitatea Cluj şi Metaloglobus Bucureşti sunt echipele din fotbalul românesc susţinute în prezent de Alexandrion Group.

“Probabil vom continua după această pauză competiţională majoritatea parteneriatelor pe care le avem cu fotbalul. Este posibil să apara si altele noi. Prin Alexandrion Group şi Fundaţia Alexandrion rămânem acelaşi partener de încredere pentru fotbalul românesc, dar şi pentru sportul românesc în general. Să nu uităm că avem o mulţime de parteneriate şi pe celelalte sporturi, cum sunt: handbalul, rugbyul, polo, ciclism sau tenisul de câmp. Şi că prin Fundaţia Alexandrion organizăm singura gală dedicată celor mai buni sportivi români, Trofeele Alexandrion, acolo unde se oferă premii consitente şi unde urmează deja ediţia cu numărul patru”, declară directorul de marketing sportiv al Alexandrion Group – Valentin Popescu.

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER