Sign in / Join

Pompiliu Popescu acuză: „El este sifonul lui Burleanu”

Share:

Germanul Christoph Daum a inițiat o falsă acțiune de triere a secunzilor echipei naționale. În realitate, neamțul l-a chemat la interviu pentru angajare doar pe Daniel Isăilă, în timp ce Ionuț Badea a scăpat de supliciul ăsta.

popescu

Fost medic al „tricolorilor”, Pompiliu Popescu știe de ce s-a ajuns aici: Badea este sifonul lui Răzvan Burleanu, cel care îi povestește președintelui FRF tot ce se întâmplă/ discută în vestiar.

„Am avut o discuţie cu Isăilă. Mi-a cerut un sfat în legătură cu propunerea venită de la Burleanu, iar eu i-am spus de la început că i se pregăteşte o diversiune după cum mi-a povestit că a decurs discuţia sa cu Burleanu. I-am transmis că e clar că Burleanu vrea să scape de el. Şi o să vedeţi că o să scape şi de Dumitru Moraru, dar şi de acel doctor Dan Oproiu. De ţinut o să-l ţină în staff-ul lui Daum doar pe Badea, că au nevoie de un sifonaş pe acolo. Badea este cel care îi alimentează pe Burleanu şi Bodescu cu tot felul de informaţii despre jucători. Aşa s-a întâmplat şi la Eur. Cei doi ştiau tot ce se întâmplă în cadrul lotului”, a afirmat Pompiliu Popescu.

Culmea, Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a recunoscut în mod indirect practicile securistice ale conducerii FRF: „De la plecarea domnului doctor Pompiliu Popescu au ieșit o mulțime de minciuni. Pe Ionuț Badea îl întrebam anumite lucruri banale și nici măcar asta nu voia să-mi spună. Practic, mă scotea din sărite. Domnul doctor minte foarte mult. Badea era chiar enervant, cu Daniel Isăilă mai vorbeam, cu Viorel Moldovan la fel, dar cu Badea nu aveam cum să vorbesc pentru că el considera că orice informație ar da ar periclita echipa națională”. Cu alte cuvinte, Vochin a încercat să-i descoasă pe secunzii lui Iordănescu. La cererea lui Burleanu?

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER