Sign in / Join

Modrici, golul turneului! Turcia – Croația 0-1

747
0
Share:

Considerat al doilea meci cu grad ridicat de risc, Turcia – Croația s-a terminat fără incidente majore și cu o victorie la limită a naționalei lui Modrici. Mijlocașul Realului, proaspăt campion al Europei cu echipa de pe „Bernabeu”, a marcat unicul gol al întâlnirii printr-un șut senzațional, în minutul 41.

Croatia vs. Portugal, 10th June 2013

Prima repriză a fost una închisă, cu puține faze de poartă interesante. Croația s-a dovedit mult mai periculoasă și în minutul 2 a testat pentru prima dată vigilența defensivei otomane. Turcia a avut o singură situație de gol, în minutul 29, când Ozan Tufan a trimis cu capul peste poartă.

Luka Modric a deschis scorul în minutul 41, cu un voleu de excepție din afara careului, după o minge respinsă de un fundaș turc. Portarul Volkan Babacan a avut partea sa de vină la golul reușit de mijlocașul croat.

În repriza a doua, tot Croația a fost mai periculoasă, în fața unui adversar care a dezamăgit, iar scorul final este blând în raport cu desfășurarea partidei. Veteranul Darijo Srna a fost aproape să majoreze diferența în minutul 52, dar șutul său din lovitură liberă a lovit bara. Același Srna a fost la un pas de gol după două minute. Marcelo Brozovic a ratat trei mari ocazii, la fel ca Ivan Perisici, care mai întâi a nimerit bara, iar apoi, în minutul 82, nu l-a învins pe Volkan din poziție de unu la unu.

Dominată tactic și lipsită de sclipiri, incomodată de un adversar care a știut să tragă de timp, Turcia a fost periculoasă abia în al treilea minut de prelungire, la o fază cu Hakan Balta în prim plan.

  • Cele două echipe s-au întâlnit în sferturile de finală ale Euro 2008, când Turcia s-a calificat în semifinale după lovituri de departajare, în urma unui meci dramatic. Apoi, Croația și-a luat revanșa și a eliminat Turcia într-unul din barajele pentru Euro 2012, scor 3-0 la general.
Share:

Leave a reply

NEWSLETTER