Sign in / Join

Marica, aproape să ajungă la coșmarul Stelei

495
0
Share:

Un site din Serbia anunţă că agenţii fotbalistului Ciprian Marica l-au propus echipei Partizan Belgrad pe atacantul român în vârstă de 30 de ani.

marica

Partizan Belgrad este echipa care, în sezonul trecut, a eliminat Steaua din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor.

Site-ul „Mozzart Sport” din Serbia notează că agenţii lui Marica fac demersuri pentru ca internaționalul român să ajungă la Partizan Belgrad şi l-au propus pe atacant la echipa din capitala Serbiei. Conducătorii lui Partizan au părut încântaţi de posibilitatea unui eventual transfer al atacantului care a evoluat la Şahtior, Stuttgart, Schalke, Getafe, Konyaspor şi Steaua şi l-au trecut pe lista posibilelor achiziţii din această vară.

Sursa citată susţine că experienţa internaţională a lui Marica şi faptul că fotbalistul ar putea semna din postura de jucător liber de contract ar fi un avantaj pentru gruparea sârbă.

Conducerea clubului Partizan doreşte a treia prezenţă consecutivă în grupele Europa League şi îl consideră pe Marica varianta potrivită. Dino Ndlovu (Anorthosis Famagusta) şi Nikola Djurdjic (Fortuna Dusseldorf) sunt alte două opţiuni ale sârbilor.

1.000.000 de euro e cota de piaţă a lui Ciprian Marica.

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER