Sign in / Join

Încă un PERICOL neprevăzut pentru Euro 2016

413
0
Share:

UEFA este îngrijorată de starea gazonului de pe mai multe arene din Franța, care găzduiesc meciuri la Euro 2016, și în special cele din Marsilia, Saint Denis și Lille, dar lucrează pentru remedierea terenurilor, a anunțat directorul turneului, Martin Kallen.

velodrome

După 18 meciuri, terenurile au suferit destul de mult, iar vremea umedă a avut de asemenea un impact vizibil, mai ales că unele stadioane au găzduit deja câte 6 meciuri.

„Gazonul ar fi trebuit să fie mult mai bun și nu suntem mulțumiți”, a declarat Kallen. „Am luat măsuri să protejăm terenurile, dar la un turneu programat vara nu ne așteptam să plouă așa de mult”.

Gazonul stadionului Velodrome, din Marsilia, a atras cele mai multe critici. Selecționerul francez Didier Deschamps l-a apreciat ca dezastruos și a criticat decizia patronilor de a permite un concert al trupei de heavy metal AC/DC cu câteva săptămâni înainte de statul competiției.

„Terenul nu ne-a ajutat să ne facem jocul și a dus la multe greșeli tehnice. Când am văzut pozele și imaginile video de la finalul concertului cu AC/DC, m-am gândit că sunt în altă lume, dar asta e forța lui Highway to Hell”, a declarat Deschamps, după Franța – Albania 2-0.

Cu excepția arenei „Parc des Prices”, din Paris, și „Bollaert-Delelis”, din Lens, folosite doar pentru fotbal, celelalte stadioane găzduiesc și alte manifestări, pentru ca patronii lor să rentabilizeze activitatea arenelor.

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER