Sign in / Join

A fost prezentat logo-ul Euro 2020

Share:

Numărătoarea inversă pentru Campionatul European de fotbal din a început practic miercuri, fiind prezentat logo-ul competiției în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Londrei și la care a participat noul președinte al UEFA, slovenul Aleksander Ceferin.

Logo-ul prezintă trofeul Henri Delaunay stilizat și înconjurat de siluetele ale fanilor de toate culorile (bleu, turcoaz, portocaliu, roșu, violet) pe un teren în formă de pod, un simbol al legăturii dintre orașele gazdă și diversitate.

“Sunt fericit că ne aflăm aici în Anglia, unde s-a născut jocul, țara care a dat fotbalul restului lumii. UEFA vrea în 2020 un turneu care să fie o adevărată celebrare a jocului nostru”, a declarat Aleksander Ceferin, care a declarat că deplasarea suporterilor prin Europa va reprezenta o provocare, mai ales din punct de vedere al securității.

Sadiq Khan, primarul Londrei, oraș care va găzdui semifinalele și finala, a declarat: ”Suntem încântați să găzduim fanii întregii Europe pentru acest eveniment și să arătăm că Londra rămâne un oraș deschis”.

Pentru a sărbători 60 de ani de la înființarea turneului, Euro 2020 se va desfășura într-un format inedit, în 13 orase din 13 țări diferite. Baku, Roma, Munchen si Sankt Petersburg vor găzdui cate trei meciuri din grupe și meciuri din sferturi, iar  București, Glasgow, Bruxelles, Copenhaga, Amsterdam, Dublin, Budapesta și Bilbao vor organiza câte trei meciuri din grupe.

 

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER